Ce subiecte au picat la Evaluarea Naţională, la Matematică

Absolvenții de clasa a VIII-a susțin astăzi proba la Matematică, de la examenul de Evaluare Națională 2020.

Subiecte pe care elevii le-au primit la Matematică, la Evaluarea Națională, nu sunt și din programa pentru sementrul al doilea a clasei a VIII-a, având în vedere că în ultimele aproape trei luni aceștia au efectuat doar cursuri online după închiderea școlilor, ca normă de prevenire a răspândirii coronavirusului.

Absolvenții de clasa a VIII-a au la dispoziție 120 de minute pentru a rezolva subiectele primite.

Aceștia nu au avut voie să intre în sala de examen decât cu un act de identitate, instrumente de scris pentru redactarea lucrării, inclusiv un creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen.

Totodată, înainte de a intra în sala de examen, au trecut printr-un control epidemiologic în care li s-a luat temperatura, dar și prin tuneluri dezinfectate, ca normă de pevenire a coronavirusului.

Rezolvarea subiectelor la matematică se face cu masca pe față

Precum la proba de română, elevii trebuie să rezolve subiectele de matematică cu masca pe față, pe care și-o pot da jos doar când beau apă, iar distanța dintre aceștia în sală este de minimum doi metri.

Examenul de Evaluare Națională a început luni, 15 iunie, cu proba la Limba și literatura română, la care au participat 161.038 de candidați dintr-un total de 172.482 de absolvenți ai clasei a VIII-a înscriși.

O elevă din Constanța nu a fost primită la proba de română, după ce s-a stabilit că avea temperatura mai mare de 37,3, peste maximul admis potrivit normelor anti-COVID. Aceasta venise la școală direct de la spital și avea o branulă în mână, fiind tratată pentru o infecție a tractului digestiv. Tânăra va susține Evaluarea Națională în etapa specială, din data de 29 iunie.

Toate lucrările elevilor vor merge la corectare în alt judeţ decât acela din care face parte elevul, în această situație fiind și minicipiul Bucureşti.

După proba de matematică de miercuri, va mai fi una joi, dar numai pentru minorități, cea de Limba și literatura maternă.

Calendar examene Evaluare Națională 2020

  • 15 iunie 2020 – Limba şi literatura română
  • 17 iunie 2020 – Matematică
  • 18 iunie 2020 – Limba şi literatura maternă
  • 22 iunie 2020 – Afişarea rezultatelor (până la ora 14:00)
  • 22 iunie 2020 (16:00 – 20:00) și 23 iunie (8:00 – 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 23-26 iunie – Soluționarea contestațiilor
  • 27 iunie 2020 -Afișarea rezultatelor finale.

Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen), iar contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie și 23 iunie. Contestațiile pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Vă recomandăm să citiți și:

FT: Un studiu dezvăluie grupa de sânge cu risc mai redus de infectare cu noul coronavirus

Peste 11.000 de elevi au lipsit de la proba de română a Evaluării Naționale

Capacitate 2020. Barem de corectare pentru Limba şi literatura română, la Evaluarea Naţională



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.