Ce spun ANPC și ANSVSA despre supraviețuirea coronavirusului pe alimente, după studiul de la Universitatea din București

Nu există informații disponibile privind prezența și supraviețuirea pe alimente a coronavirusului, astfel încât să fie posibilă infectarea oamenilor, arată un comunicat ANSVSA, care a reacționat la studiul Universității București privind răspândirea virusului prin intermediul pâinii.

În spațiul public au apărut rezultatele unui studiu realizat de Universitatea din București, potrivit căruia pâinea neambalată rămâne contaminată după contactul cu SARS-CoV-2 și ar putea constitui o sursă de transmitere pentru acest virus,

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) citează Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA), care afirmă că nu există dovezi științifice că alimentele de origine animală (carne, lapte, pește, produse din carne etc.) sau cele de origine nonanimală (legume, fructe, pâine, produse de patiserie etc.) sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a virusului.

Nu sunt cunoscute obiectivele studiului de la Universitatea din București

„COVID-19 este o boală respiratorie, iar calea principală de transmitere este prin contact de la persoană la persoană și prin contactul direct cu picăturile respiratorii generate atunci când o persoană infectată tușește sau strănută. Până la aceasta dată ANSVSA, ca autoritate competentă în domeniul siguranței alimentelor, nu a primit studiul realizat de UB și nu deține informații din a cui inițiativă a fost efectuat acest studiu. De asemenea, nu sunt cunoscute obiectivele studiului, modalitatea de lucru și dacă s-au urmat protocoalele de cercetare acceptate internaţional pentru studiile de acest tip, recomandate pentru evaluarea siguranţei alimentelor în Uniunea Europeană.

Din informațiile apărute în spațiul public, reiese că experimentele realizate în laboratoarele UB au vizat exclusiv suprafețele de polietilenă/polipropilenă utilizate la ambalarea produselor de panificație, nefiind identificate elemente noi față de studiile și rapoartele forurilor științifice europene și internaționale în ceea ce privește calea de transmitere a virusului responsabil de COVID-19 prin alimente”, arată ANSVSA.

Cum garantăm că produsele alimentare puse pe piață sunt sigure

În conformitate cu Ghidul pentru industria alimentară elaborat în contextul evoluției pandemiei de COVID-19 de catre Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și OMS ,,COVID-19 și siguranța alimentelor”, cercetările privind supraviețuirea virusului SARS-CoV-2 pe diferite suprafețe, realizate în condiții de laborator, trebuie interpretate cu prudență într-un mediu de viaţă real, spune agenția. Astfel, interpretarea rezultatelor și concluziile studiilor efectuate ar trebui corelate și limitate la scopul acestora, ținând cont în același timp de datele științifice existente din domeniile conexe, precum și de alte date/informații care ar putea contribui la acuratețea concluziilor, potrivit Mediafax.

Respectarea cu strictețe de către personalul angajat care manipulează și comercializează alimentele a regulilor privind siguranța alimentelor, a celor de igienă personală și de informare adecvată a consumatorilor, garantează că produsele alimentare puse pe piață sunt sigure. Ca o practică generală de igienă, clienții din magazine nu trebuie să atingă alimentele, altele decât cele pe care intenționează să le cumpere, pentru a evita contaminarea acestora cu diferiți agenți patogeni, care ar putea fi prezenți pe mâinile lor.

ANPC: Studiul privind coronavirusul și alimentele contrazice spusele autorităților internaționale

Rezultatele publicate de Universitatea București se contrazic oarecum cu declarațiile Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) potrivit cărora nu există dovezi că virusul SARS-Cov-2 s-ar transmite prin consumul de alimente, spune ANPC.

Paul Anghel, director general al Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor spune că nu există nicio dovadă privind prezența în alimente a virusului, supraviețuirea acestuia în aliment și riscul de infectare a oamenilor. „Aceasta este poziția oficială a autorităților internationale amintite, care a rămas neschimbată de la începutul pandemiei pana in prezent”, spune Anghel.

În presă au apărut știri despre cum se poate transmite virusul SARS-CoV-2 prin alimente și în special prin pâine, care invocă un studiu al Universității București.

„Nu există nici o dovadă că ambalajele contaminate transmit infecția”

„Înțeleg ca studiul realizat de Universitatea din București privind riscurile de transmitere a virusului este doar unul preliminar. Coronavirusurile nu se multiplică în alimente, ele au nevoie de o gazdă animală sau de una umană pentru a se multiplica. Deși studiile recente arată că virusul persistă până la 24 de ore pe carton și până la câteva zile pe suprafețe dure (oțel, plastic), nu există nici o dovadă că ambalajele contaminate transmit infecția. Regulile de igienă la cumpărături rămân aceleași și fac din nou apel pentru respectarea lor: purtarea măștilor în magazine, dezinfectarea frecventă a mâinilor cu soluțiile pe care toate magazinele le pun la dispoziție, atingerea exclusivă a produselor care sunt puse în coș”, spune Anghel.

Directorul ANPC spune că va solicita o opinie oficială asupra acestui subiect din partea Grupului de Comunicare Strategică, care este singura entitate in măsura sa prezinte un punct de vedere consolidat.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.