Ce se întâmplă dacă ții un centru de date sub apă doi ani de zile? Microsoft a aflat răspunsul

În mai 2018, Microsoft a scufundat pe fundul mării un centru de date, pentru a vedea ce se întâmplă. În total, 864 de servere au fost introduse într-un cilindru. Dintre acestea doar opt au cedat.

Experimentul, numit Project Natick, a fost un succes. Cilindrul a fost scufundat în apropiere de Insulele Orkney din Scoția. Pe uscat, în aceeași perioadă cedează de câteva ori mai multe servere, potrivit lui Ben Cutler, liderul proiectului. Numărul mic de servere care au cedat se datorează, explică Cutler, eliminării activității umane și mediului din cilindru, gândit pentru a reduce coroziunea.

Un alt beneficiu mare al unui astfel de centru de date este reducerea semnificativă a consumului de energie electrică. În apele reci ale oceanului nu mai este nevoie de sisteme de răcire. Cutler spune că Microsoft va folosi în viitor aceste centre de date și că mai trebuie doar să decidă ce dimensiuni vor avea.

Totuși, înainte de a fi produse astfel de dispozitive, compania va mai face un experiment similar, în care va aplica lecțiile învățate în Project Natick.

Microsoft face „curățenie” pe fundul mării

Compania a anunțat că va recicla tot ce se poate din cilindru și servere, iar locul de pe fundul oceanului pe care cilindrul a fost fixat va fi readus la forma de dinainte de proiect.

Facebook ar putea lua exemplu de la Microsoft. Compania condusă de Mark Zuckerberg este anchetată după ce un subcontractor a făcut săpături pe fundul oceanului în numele companiei. În urma unui accident petrecut în apropiere de coasta Oregonului, Edge Cable Holdings a abandonat în apă echipamente, țevi, containere și mii de litri de lichid folosit pentru forare.

Microsoft trebuie să lanseze un patch pentru corectarea unui bug care a apărut în trei versiuni ale Windows 10

Microsoft a creat un algoritm care detectează deepfake-ul

Microsoft ar fi ingnorat timp de doi ani o problemă de securitate a Windows

Microsoft renunță la CCleaner



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.