Ce idei ingenioase mai au elevii? Temele făcute cu Inteligența Artificială!

Elevii pasionați de tehnologie se bazează pe temele făcute folosind Inteligența Artificială (de exemplu, generatorul avansat de limbaj GPT-3 al Open-AI) pentru a lua numai note de 10.

Și deoarece temele făcute folosind Inteligența Artificială nu pot fi detectate de software-ul anti-plagiat, este posibil ca școlile să aibă probleme în combate acest nou tip de „trișat”.

„Este vorba de sarcini simple care includ răspunsuri extinse. La biologie învățăm despre biotehnologie și trebuie să scriem 5 lucruri bune și 5 lucruri rele despre aceasta. Așa că i-aș putea cere AI-ului ceva de genul ‘Spune-mi 5 lucruri bune și 5 lucruri rele despre biotehnologie’ și acesta ar genera un răspuns care mi-ar aduce nota 10”, a spus un elev.

Temele făcute folosind Inteligența Artificială, un nou mod de a trișa?

Dacă software-ul anti-plagiat ar fi capabil să semnaleze temele create de AI, probabil că aceasta nu ar fi o problemă. Dar deși există cu siguranță o dezbatere filozofică ce încearcă să răspundă la întrebarea dacă textele generate de AI ar trebui vreodată să fie considerate originale, aceste texte sunt văzute, din punct de vedere tehnic, drept originale de către software-urile de verificare a plagiatului; nu este clar când sau dacă vor reuși vreodată aceste sisteme să depășească această problemă, scrie Futurism.

„Textul nu este copiat din altă parte, este produs de un program, așa că software-ul anti-plagiat nu îl va putea detecta deoarece textul nu a fost copiat de nicăieri altundeva”, a declarat George Veletsianos,  de la Canada Research Chair in Innovative Learning & Technology și profesor asociat la Royal Roads University, din Canada.

Desigur, acești copii cu siguranță trișează, iar profesorii au, probabil, dreptate să fie preocupați de acest lucru. Dar dacă îi întrebi pe elevi, aceștia vor spune că inteligența artificială doar îi ajută să se concentreze la lucrurile cu adevărat importante.

Temele importante încă sunt făcute chiar de către elevi

„Îmi fac temele singur când este vorba de subiecte importante, a căror notă chiar contează; folosesc AI doar pentru a gestiona lucrurile pe care nu vreau să le fac sau pe care le găsesc fără sens”, a spus elevul.

„Dacă inteligența artificială poate să facă temele în locul meu acum, cum va arăta viitorul?”, a adăugat el.

Vă recomandăm să citiți și:

Șoferii din SUA cred că mașinile lor parțial autonome se pot conduce singure

Universul a fost recreat în Minecraft. Cât a durat totul?

Un singur încărcător pentru toate dispozitivele electronice până în 2024

Test de cultură generală. Ce înseamnă CPU?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.