Ce fel de barbati le plac femeilor?

Si anume, depinde de momentul ciclului menstrual in care se gasesc femeile. Analizand zeci de studii asupra modului in care se schimba preferintele femeilor in materie de barbati, in functie de fazele ciclului lunar, oamenii de stiinta de la UCLA au ajuns la concluzii interesante: femeile aflate la ovulatie prefera barbatii „macho”, cu caracteristici foarte masculine, nu pe cei pe care i-ar alege pentru relatii pe termen lung.

flirt

O silueta si trasaturi ale fetei foarte masculine, comportament dominant si un anumit miros corporal sunt trasaturile „sexy” care le atrag pe femei spre barbati atunci cand ele se gasesc in faza ovulatorie (fertila) a ciclului menstrual. Asemenea caracteristici ale barbatilor sunt considerate inconstient de femei ca indicand o calitate buna a genelor, ceea ce le face pe femei sa ii considere atragatori drept potentiali parteneri, in aceasta faza a ciclului. Cercetatorii cred ca e vorba despre o adaptare care a evoluat in trecut pentru a mari sansele supravietuirii speciei. In schimb, in fazele non-fertile ale ciclului menstrual, femeile prefera barbati cu trasaturi masculine mai putin pronuntate, pe care ii vad ca fiind mai potriviti drept parteneri pe termen lung.

Preferintele schimbatoare ale femeilor, explica Martie Haselton, profesor de psihologie si comunicare la UCLA, nu sunt niste „mofturi” arbitrare, ci au o explicatie evolutiva, chiar daca aceste schimbari de preferinte nu mai au in prezent importanta biologica pe care o aveau in trecut.

Rezultatele cercetarilor urmeaza sa apara in Psychological Bulletin, o publicatie a American Psychological Association.

O ipoteza privind schimbarea preferintelor femeilor in ceea ce priveste barbatii, in functie de momentul ciclului, a aparut inca din anii 1990, dar a fost contestata, deoarece alte cateva studii nu au reusit sa descopere corelatii similare.

Acum insa, cercetatorii de la UCLA au analizat, timp de 3 ani, datele brute adunate pentru 50 de studii in domeniu si le-au transpus in acelasi format matematic, pentru a putea fi analizate statistic impreuna.

Cele mai puternice corelatii au fost descoperite in cazul preferintelor femeilor pentru un anumit miros corporal al barbatilor, in functie de momentul ciclului.

Exista cateva studii in care femeile au fost rugate sa miroasa tricouri purtate de barbati si se estimeze gradul de atractivitate a barbatilor pe baza mirosului. Femeile aflate in perioada fertila a ciclului au preferart mirosul barbatilor care prezentau cea mai accentuata simetrie faciala si corporala; la multe specii de animale, simetria este asociata cu o stare de sanatate mai buna si o calitate buna a genelor, deci barbatii cu corp si chip mai simetrice ar fi parteneri de calitate mai buna, din punct de vedere strict biologic.

Martie Haselton, intr-un studiu anterior, aratase ca femeile care aveau drept parteneri barbati pe care ii considerau mai putin sexy erau mai inclinate sa fie atrase de barbati „sexy” in perioada ovulatiei, fata de cele ce aveau parteneri de viata descrisi drept „foarte sexy”.

Schimbari ale preferintelor sexuale ale femelelor, in functie de fazele ciclului reproductiv, au fost documentate si la alte specii de animale, fiind considerate o strategie ce maximizeaza sansele de supravietuire a speciei.

Iar studiile din ultimii ani, spune Haselton, arata ca si femelele speciei umane sunt supuse acelorasi influente hormonale ca si femelele altor specii, influente care le modifica preferintele in materie de parteneri sexuali, de-a lungul ciclului menstrual.

In trecut, inainte ca medicina, nutritia si igiena de tip modern sa fi redus drastic mortalitatea infantila, aceste preferinte specifice ale femeilor in materie de parteneri sexuali au fost probabil o strategie evolutiva de a mari sansele de supravietuire a progeniturii: alegand un tata cu „gene bune”, li se transmiteau copiilor calitati genetice benefice.

O alta ipoteza spune ca aceste preferinte schimbatoare ar fi fost adaptari ale unei specii umane azi disparute, ce a precedat omul modern, si au supravietuit la specia umana moderna ca niste caracteristici vestigiale, fara a mai avea o functie utila.

Oricum ar fi, studierea acestui fenomen este, cred cercetatorii, folositoare pentru intelegerea comportamentului si a fiziologiei umane.

Intelegand radacinile ancestrale ale acestor preferinte, femmeile pot lua decizii mai bune in privinta potentialilor parteneri.

Sursa: UCLA Newsroom



Postari asemanatoare :

468 ad

2 comments

  1. Cred ca aici s au facut experiente numai pe femeile cu o inteligenta mediocra, sa nu folosesc alte invective, cele psihic instabile sau obsedate de sex…Eu de exemplu nu ma incadrez in randul acestor specimene de femei..Dar e clar cand denoti aceste trasaturi animalice sa fii preocupat numai de aspectul fizic al unei persoane de sex opus, alte calitati morale sunt inexistente pentru astfel de persoane , exact ca si animalele.

  2. da, adica vor sa faca copii cu derbedeii dar sa-i creasca impreuna cu oamenii seriosi! problema este ca acei copii vor mosteni macar o parte din caracterul infect al tatilor, deci pas acestor femei!

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.