Ce conțin cele mai vechi înregistrări stereo din lume

Un set de cilindri din ceară, recent digitalizate la Universitatea din Indiana, ar putea include cele mai vechi înregistrări stereo din lume, încă dinainte de cele mai vechi înregistrări confirmate anterior.

Berthold Laufer, un antropolog și istoric din Germania, a scris istorie cu înregistrările audio pe care le-a făcut în 1901, deși s-ar putea să nu-și dat seama.

Laufer a înregistrat ceea ce cercetătorii cred că sunt cele mai vechi înregistrări stereo în timpul unei expediții în China, acolo unde a fost trimis pentru a colecta diferite materiale pentru Muzeul american de Istorie Naturală. Înregistrările includ vocaliști într-unul dintre cilindri și o orchestră pe un alt cilindru, în cadrul unui spectacol de muzică populară și de operă în Shanghai.

De ce a ales Berthold Laufer să separe înregistrările

„Ideea din spatele înregistrărilor, una cu voci și una cu instrumente, a fost că atunci când Laufer asculta din nou înregistrările pentru a le transcrie i-ar fi mai ușor să audă exact ce trebuia să audă. Laufer putea să asculte vocile în timp ce transcria vocile, iar apoi înregistrările cu instrumente în timp ce transcria instrumentele”, a spus specialistul Patrick Feaster, de la Universitatea din Indiana.

Motivul pentru care cilindrii nu au fost niciodată trimiși la Muzeul american de Istorie Naturală

Majoritatea cilindrilor lui Laufer sunt păstrați la Universitatea din Indiana în Arhivele de Muzică Tradițională, deși aceștia aparțin teoretic Muzeului american de Istorie Naturală, scrie Atlas Obscura.

„Au fost păstrați la Universitatea din Indiana timp de mulți, mulți ani datorită standardelor înalte ale arhivelor, fiind unele dintre cele mai faimoase și mai mari colecții de înregistrări audio din țară sau chiar din lume”, a mai spus Feaster.

Înregistrările pot fi ascultate pe blog-ul lui Patrick Feaster, chiar AICI.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Secvenţierea celui mai vechi genom uman oferă detalii inedite despre evoluţia noastră

Cele mai vechi fluide din Sistemul Solar ar putea să se afle la baza vieţii biologice

Cea mai veche poveste spusă de oameni are 37.000 de ani

Cea mai veche perlă din lume



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.