Caz unic în lume: de ce a ajuns o ursoaică la închisoare


Ursoaica Ekaterina a fost condamnată la închisoare pe viaţă pentru două atacuri asupra oamenilor. Totuşi, să fii urs are avantaje: este singurul prizonier din închisoarea din Kazahstan care are o piscină în celulă.

Ursul brun a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 2004 în urma a două atacuri asupra oamenilor care veniseră să îl vadă, scrie .

Atunci Ekaterina – sau Katya – a fost trimisă la închisoare cu regim strict Kostanay, unde îşi săvârşeşte pedeapsa alături de ceilalţi 730 de deţinuţi (oameni).

În prezent, ursoaica de 22 de ani a devenit simbolul închisorii şi chiar i-a fost ridicată o statuie. 



Conform publicaţiei , un deţinut a declarat că: „E liniştită, nu e agresivă. Adoră gustările pe care i le dau prizonierii – dulciuri, biscuiţi şi mere. Desigur, interacţiunea cu un animal îmi înfrumuseţează perioada petrecută aici, o face mai puţin grea”.

Reprezentantul închisorii a declarat că ursoaica a atacat un băieţel care încerca să o hrănească şi un bărbat în stare de ebrietate care a vrut să „dea mâna” cu ea. Însă, potrivit informaţiilor date de acesta, se pare că ursoaica fusese abandonată de către un circ, ceea ce ar putea explica comportamentul agresiv. 



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.