De ce avem dinți sensibili? O nouă cercetare sugerează o origine neașteptată
Cu toții am simțit, măcar o dată, disconfortul cauzat de o înghițitură de apă rece sau de o înghețată consumată prea repede. Sensibilitatea dentară este o experiență obișnuită, dar motivul pentru care dinții noștri pot transmite durerea nu a fost complet elucidat. O nouă cercetare publicată în renumita revistă Nature avansează o teorie captivantă: dinții ar fi evoluat inițial nu pentru a mesteca, ci ca organe senzoriale esențiale pentru supraviețuire.
O poveste care își are începuturile în adâncurile evoluției
De-a lungul timpului, originea și rolul inițial al dinților au rămas mai mult ca un mister. Totuși, se consideră că primii “predecesori” ai dinților sunt structuri dure numite odontode, care au apărut acum circa 500 de milioane de ani, nu în cavitatea bucală, ci pe exteriorul armurii celor mai vechi pești. Aceste mici formațiuni asemănătoare dinților se aflau pe corpul acestor animale preistorice având diverse scopuri.
Teoriile existente sugerau că odontodele aveau roluri de protecție împotriva prădătorilor, facilitau o deplasare mai eficientă în apă sau chiar serveau ca un mod de stocare a mineralelor. Rechinii, pisicile de mare și somnii de azi încă păstrează urme ale acestei moșteniri – pielea lor este acoperită de asemenea structuri dure, ce le conferă un aspect aspru, similar cu șmirghelul.
O descoperire accidentală, cu implicații semnificative
Ipoteza conform căreia odontodele aveau o funcție senzorială a fost avansată de paleontologa Yara Haridy, în urma unei descoperiri neașteptate. Deși cercetarea ei se axa pe identificarea celei mai vechi fosile de vertebrat, analiza unui specimen fossilizat cunoscut sub numele de Anatolepis i-a modificat drastic direcția investigațiilor.
Această fosilă, care datează din era cambriană, prezenta semne ale prezenței tubulilor, canale microscopice asemănătoare celor din dentina dinților moderni – țesut care transmite informații senzoriale către nervii din pulpă. Inițial, Anatolepis a fost considerat un vechi pește vertebrat, însă studiile comparative au relevat asemănări izbitoare cu sensilla – organe senzoriale întâlnite la artropode (precum crabi sau păianjeni), utilizate pentru a percepe vibrații, temperaturi sau mirosuri. Acest fapt a dus la reclasificarea lui Anatolepis ca fiind un nevertebrat, iar observațiile au deschis noi orizonturi asupra funcției originale a odontodelor.
De la organe senzoriale la instrumente de mestecat
Conform cercetării, la peștii timpurii, odontodele erau capabile să detecteze stimulii din mediu prin perceperea vibrațiilor sau variațiilor de temperatură din apă. Această abilitate senzorială ar fi fost vitală într-un ecosistem extrem de periculos, unde supraviețuirea adesea depindea de anticiparea pericolului.
Studii recente pe pești moderni au confirmat că unele dintre aceste odontode – în special cele situate în afara cavității bucale – conțin nervi activi. Acest lucru sugerează că funcția senzorială a fost, probabil, primară. Pe măsură ce evoluția a avansat și peștii au dezvoltat fălci, structurile ascuțite și sensibilitatea acestora au devenit avantaje în capturarea și procesarea hranei. Astfel, odontodele s-au “mutat” treptat către gură, devenind ceea ce astăzi numim dinți.
Dinții sensibili, o moștenire evolutivă
Disconfortul provocat de un dinte sensibil, deci, nu este doar o problemă stomatologică contemporană, ci un vestigiu al unei funcții senzoriale esențiale.
