Cate ore pe zi se uita romanii la televizor?

Alexandra Iavorschi, Associate Managing Director, la compania Starcom, a oferit joi, la conferinta “The Future of TV Advertising”, organizata de Mediafax, Gandul.info si Discovery, noi informatii despre consumul audiovizual la romani.tv

Romanii se uita aproape sase ore la TV in fiecare zi si vad 17.000 de spoturi publicitare, in medie, zilnic, a declarat Alexandra Iavorschi, Associate Managing Director, Starcom.

Alexandra Iavorschi a spus ca, “la nivel de share, TV-ul ramane rege”. “E undeva la 60% din bugetul de media din Romania”, a spus Iavorschi.

Ea a mai spus ca Romania este pe primele locuri in lume in privinta numarului de ore petrecute in fata televizorului. “Romanii se uita aproape 6 ore la televizor in fiecare zi”, a spus Alexandra Iavorschi, precizand totodata ca Romania este si una dintre cele mai dezvoltate piete de televiziune din Europa.

De asemenea, potrivit Alexandrei Iavorschi, un numar de 17.000 de spoturi sunt difuzate, in medie, in fiecare zi la televizor. “In 2013, daca adunam toate minutele de publicitate pe toate canalele monitorizate, numarul este de 6,5 milioane de minute de publicitate pe toate canalele”, a spus Alexandra Iavorschi.

Ea a mai spus ca “TV-ul este in continuare rege si o sa fie rege in continuare”, in ciuda faptului ca bugetele de publicitate s-au redus. “Desi s-au redus bugetele, nu s-a inchis nicio televiziune. Televiziunea este in continuare un business”, a adaugat Alexandra Iavorschi.

In ceea ce priveste conceptul de “second screen”, Alexandra Iavorschi a prezentat cateva informatii recente furnizate de Google, care a facut un barometru si pentru Romania.

Astfel, potrivit acestui studiu, aproximativ 50% dintre respondenti au declarat ca intra pe internet in timp ce se uita la TV, a spus Iavorschi.

Insa Alexandra Iavorschi a precizat ca trebuie avuta in vedere distinctia intre multiscreening si multitasking, concepte uneori confundate.

A doua chestiune importanta, in opinia Alexandrei Iavorschi, este aceea ca ceea ce se vede la nivel de multiscreen are legatura cu pasiunea.

“Pasiunea este exercitata de show-urile mari, precum <<Romanii au talent>> si <<X Factor>>”, a spus Iavorschi, precizand ca s-a constatat ca, in ziua de difuzare a unei anumite emisiuni de tipul acesta, cautarile pe internet despre program “cresc exponential”.

De asemenea, Alexandra Iavorschi a vorbit despre conceptul de “sponsorship”. “Cred foarte mult in asta. Mi se pare ca este cea mai evidenta dezvoltare intr-un viitor scurt si mediu. Exista o crestere a ponderii acestei prezente de brand in afara timpului de publicitate”, a explicat ea.

Sursa: Mediafax



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.