Cât de mult au scăzut emisiile de CO2 în urma exploziei cererii de maşini electrice

Au scăzut cu 12% emisiile emanate de autoturisme de CO2 anul trecut. Preferinţele clienţilor pentru maşini electrice şi restricţiile au scăzut noxele. Staţiile publice de alimentare este în paritate cu numărul maşinilor înregistrate.

Emisiile de CO2 ale vehiculelor înmatriculate în 2020 au scăzut în Europa cu 12% datorită vânzărilor de maşini electrice, arată o analiză realizată de către Jato Dynamics.

Restricţiile din Uniunea Europeană au contribuit prin reducerea circulaţiei, dar şi schimbarea comportamentului cumpărătorilor. România se numără printre ţările cu cele mai ridicate emisii, la egalitate cu Ungaria, cu noxe de 115,4 grame pe kilometru.

Mihai Stoica, director executiv la 2Celsius, o organizaţie românească non-profit de mediu concentrată pe problemele de politică climatică şi energetice la nivel naţional şi european, spune că, deși infrastructura din România este destul de săracă pentru susţinerea transportului electric, se află în paritate cu numărul autoturismelor înregistrate în ţara noastră: „România trebuie să îşi reducă emisiile din sectorul de transporturi către 2030. Trebuie să ne crească capacitatea de transport electric. Infrastructura are o acoperire destul de bună pentru numărul de maşini electrice înregistrate în România. Anul trecut s-au înregistrat sub 3.000 de maşini electrice în România. Am văzut anul trecut două licitaţii pentru puncte de încărcare electrice de 50 kw. De-a lungul coridoarelor europene va trebui să avem puncte de încărcare nu de 50, ci de 150 de kw”.

„M-am obişnuit foarte uşor cu maşina electrică”

Adrian Mitrea şi-a cumpărat o maşină electrică. Într-o iarnă a lăsat motorul pornit la maşina sa pe combustie și acela a fost momentul în care a simţit cum se sufocă şi cât de poluant este vehiculul, potrivit Mediafax.

„Mi-am luat maşină electrică pentru că mi-a plăcut foarte mult experienţa de condus pe care le-am avut. Ulterior am început să fac şi calcule, desigur, pentru ce înseamnă o maşină electrică. Să îmi dau seama dacă este o variantă mai bună financiar sau nu, din perspectiva mediului. Îmi voi scoate, să zic aşa, investiţia sau cheltuiala iniţială cu maşina după aproximativ 100.000 de kilometri. M-am obişnuit foarte uşor cu maşina electrică. Apreciez foarte mult liniştea din maşină, apreciez foarte mult confortul”, spune Adrian Mitrea.

Număr mașini electrice în România:

2020 – 8.900 unităţi (+33% vs. 2019)

State cu emisii de CO2 sub media europeană în 2020:

  • Olanda
  • Danemarca
  • Portugalia
  • Suedia
  • Franţa
  • Finlanda

State cu cel mai mare nivel de emisii CO2 în 2020:

  • Cehia
  • Polonia
  • Slovacia


Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.