La 10 mai 1881 – Încoronarea lui Carol I, începutul regalității în România
Data de 10 mai 1881 reprezintă un eveniment istoric deosebit de semnificativ pentru România: încoronarea lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen ca primul Rege al țării. Acest moment nu a fost doar o ceremonie regală spectaculoasă, ci a semnificat recunoașterea independenței obținute prin sacrificiu în Războiul de Independență (1877–1878) și debutul unei noi perioade în modernizarea României. Cu o domnie ce se va extinde până în 1914, Carol I a pus temelia unei monarhii constituționale solide și a condus cu determinare și o viziune europeană, influențând decisiv soarta națională a României.
☩ Din Pricipe la Rege – Drumul către tron
Carol I a ajuns în România pe 10 mai 1866 și a fost proclamat Domnitor al țării în același an, după înlăturarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza. Alegerea unui principe străin de origini germane a fost un compromis între interesele politice interne și presiunile internaționale care amenințau Unirea Principatelor Române. Venind dintr-o familie nobilă și educat în cele mai prestigioase academii militare din Europa, Carol a fost perceput ca un conducător capabil să ofere stabilitate și prestigiu României.
Deși tânărul principe german nu cunoștea limba română și realitățile din Balcani, Carol a câștigat rapid încrederea politicienilor și a armatei române prin disciplina sa prusacă, seriozitate și devotament față de noul său popor.
☩ Oțel și onoare – Cea mai simbolică coroană
Consacrarea sa oficială ca Rege al României a avut loc pe 10 mai 1881, la trei ani după proclamarea independenței față de Imperiul Otoman și la patru ani după victoria militară din Războiul de Independență. Coroana regală purtată în cadrul încoronării a fost realizată din oțelul unui tun turcesc capturat în bătălia de la Grivița, simbolizând astfel legătura dintre noua suveranitate a României și succesul militar care a făcut-o posibilă.
Ceremonia de încoronare a fost un prilej de mândrie națională, evidențiată de manifestații publice grandioase și de prezența reprezentanților marilor puteri europene, care începeau să recunoască România ca stat suveran.
☩ Imaginea unui Rege: rigoare și modernizare
Carol I a implementat un stil de conducere caracterizat prin rigoare germană, sobrietate în discurs și în viața personală, precum și perseverență în atingerea obiectivelor de stat. Sub domnia sa, s-au realizat progrese semnificative în dezvoltarea infrastructurii, sistemului bancar și organizării armatei.
Regele a colaborat strâns cu personalități influente ale vieții politice românești, precum Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu și Take Ionescu, pentru a modela o Românie modernă și stabilă. A sprijinit adoptarea unor legi inspirate din constituțiile occidentale, în special cea belgiană, menținând totodată un echilibru ferm între puterea executivă regală și cea legislativă.
Pe plan internațional, Carol I a fost un promotor dedicat al apropierii României de Germania și Austro-Ungaria (cu care a semnat un tratat secret de alianță în 1883), în ciuda presiunilor venite din partea Franței și Rusiei.
☩ De la criza Cuza la stabilitatea Carolină
Contextul în care Carol I a fost invitat să conducă România a fost marcat de tensiuni. După abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza în 1866, instabilitatea politică devenise extrem de acută. Țăranii erau îngrijorați că exilarea lui Cuza va duce
