Care sunt cele mai frecvente simptome ale variantei Delta a coronavirusului

Cercetătorii au precizat că durerile de cap, durerile în gât şi secreţiile nasului sunt cele mai frecvente simptome asociate cu cea mai răspândită variantă Covid din Marea Britanie, relatează The Guardian.

Datele, colectate de aplicația Zoe, în care utilizatorii introduc simptomele lor de COVID-19, sugerează că varianta Delta, detectată pentru prima dată în India, se simte ca o „răceală urâtă”, potrivit lui Tim Spector, profesor de epidemiologie genetică la King’s College din Londra, care conduce un studiu în acest sens.

„COVID-19 acţionează diferit acum, este mai mult ca o răceală urâtă. Oamenii ar putea crede că tocmai au un fel de răceală sezonieră şi totuşi ies la petreceri. Credem că acest lucru alimentează o mulţime de probleme. Deci, ceea ce este cu adevărat important să conştientizăm că, de la începutul lunii mai, am analizat simptomele principale la toţi utilizatorii aplicaţiei şi nu sunt aceleaşi ca înainte. Deci, simptomul numărul unu este durerea de cap, urmată de dureri în gât, curgerea nasului şi febră”, a precizat expertul britanic.

„S-ar putea să o simţi doar ca pe o răceală sau o senzaţie ciudată”

Tim Spector a spus că tusea pare a fi al cincilea cel mai frecvent simptom, iar pierderea mirosului nu face parte din primele 10, potrivit Mediafax.

Datele sugerează că varianta Delta este cu cel puţin 40% mai contagioasă decât varianta Alpha detectată pentru prima dată în Kent şi pare să dubleze riscul de spitalizare. De asemenea, face ca vaccinurile să fie ceva mai puţin eficiente, mai ales după o singură doză.

„Cred că mesajul care trebuie transmis este că, dacă eşti tânăr şi ai simptome uşoare de orice fel, s-ar putea să o simţi doar ca pe o răceală sau o senzaţie ciudată, rămâi acasă şi fă un test”, a subliniat Spector.

Aplicaţia, condusă de compania de ştiinţe medicale Zoe – fondată de Spector – cu analize ştiinţifice furnizate de King’s College din Londra, are peste 4 milioane de colaboratori la nivel global.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.