Când va primi Europa vaccinurile adaptate la varianta Omicron?

Europa va primi vaccinurile adaptate la variante Omicron la câteva zile după aprobare, a declarat recent europarlamentarul Peter Liese.

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat în această săptămână vaccinurile Moderna și Pfizer-BioNTech adaptate pentru varianta BA.1 a Omicron, precum și tulpina originală care a apărut pentru prima dată în China.

Moderna va furniza Uniunii Europene 70 de milioane de doze de vaccin în primele două luni, de la 8 până la 11 milioane fiind așteptate să fie disponibile încă din prima săptămână din septembrie, iar Germania este programată să primească 4 milioane de doze în primele două săptămâni după aprobare, a precizat Liese într-un comunicat, transmite Reuters.

Germania primește 29 de milioane de doze de vaccin

Între timp, până la 29 de milioane de doze de vaccin fabricate de Pfizer și BioNTech sunt așteptate să fie livrate în septembrie numai în Germania, inclusiv 10 milioane în primele două săptămâni după aprobare, a adăugat el.

„Nu putem face comentarii cu privire la livrările viitoare”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Reprezentanții Moderna, Pfizer și BioNTech nu au putut fi contactați.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.