Canalele subterane ale Parcului Yellowstone au fost dezvăluite pentru prima dată

Caracteristicile geologice glorioase ale Parcului Național Yellowstone din SUA, alimentate de gheizere și izvoare termale, sunt bine cunoscute milioanelor de vizitatori pe care îi atrage în fiecare an. Ceea ce se știe mai puțin se referă la  „instalațiile” de sub acest loc. 

Un nou studiu arată pentru prima dată unele dintre aceste detalii, cartografiind calea fluidelor hidrotermale care își croiesc drum la suprafață, dar și a faliilor și fracturilor geologice care le determină rutele.

Datele au fost colectate cu ajutorul unui instrument numit SkyTEM312, purtat de un elicopter. Acest instrument emite semnale electro-magnetice spre sol, proces care să naștere unor răspunsuri diferite, în funcție de fracturile geologice de sub suprafață.

Informațiile lipsă despre Parcul Natural Yellowstone

„Informațiile pe care le aveam despre parcul Yellowstone erau incomplete, atunci când venea vorba despre ceea ce se află sub acesta”, spune geo-fizicianul Steven Holbrook, din cadrul universității americane Virginia Tech.

„Cunoaștem foarte multe aspecte de suprafață, informații pe care le-am obținut prin observare directă. Mai știm destul de multe și despre sistemele tectonice și magmatice aflate la câțiva kilometri de lucrările geofizice, dar nu știm mare lucru despre ceea ce se află în mijloc. Acest proiect ne-a permis completarea pentru prima dată a acestor goluri din informațiile noastre”.

Datele adunate de SkyTEM312 au fost analizate cu grijă pentru a reconstrui o secțiune transversală a adâncimilor parcului. Echipa a descoperit că multe dintre cele mai faimoase caracteristici ale parcului se află deasupra care se desfășoară de-a lungul faliilor și fracturilor de rocă vulcanică, indică Science Alert. 

Descoperiri interesante despre Yellowstone

Apa subterană de mică adâncime curge prin aceste canale, amestecându-se cu apa încălzită provenită de la adâncimi de aproape un kilometru. Variațiile acestui amestec duc la fierbere prin decompresie, degazare și răcire conductivă, provocând fenomenul termic pentru care este cunoscută Yellowstone.

Elicopterul echipat cu dispozitivul de măsurare nu a fost capabil să acopere cei aproximativ 9000 de kilometri pătrați ai parcului, iar rezoluția scanărilor nu a fost suficientă pentru a identifica punctual canalele de apă care duceau spre anumite caracteristici specifice. Cu toate acestea, informațiile colectate sunt utile pentru cercetătorii din multiple domenii.

Informații folositoare pentru mai multe domenii de cercetare

Biologii, geologii și hidrologii și-au exprimat deja interesul pentru folosirea acestor date, spun autorii studiului. Informațiile prezentate în acest studiu pot fi folositoare chiar și pentru avertizarea timpurie cu privire la evenimentele vulcanice.

Aceste evenimente au loc atunci când straturile de lut de sub Parcul Natural Yellowstone sunt temporar acoperite, fapt care conduce la acumulări periculoase de gaz.

„Setul de date este atât de mare, încât această lucrare reprezintă doar vârful iceberg-ului”, spune Steven Holbrook. „Abia aștept să ne continuăm munca și să vedem ce noi lucruri vom mai putea descoperi”.

Vă mai recomandăm și:

Gheața antică dezvăluie zeci de erupții vulcanice gigantice. Când ar putea avea loc următoarea?

O furtună vulcanică și fulgere spectaculoase, provocate de o nouă erupție a vulcanului Etna

Un celebru gheizer din Yellowstone ar putea să „adoarmă”. Cercetătorii spun că a mai făcut asta în urmă cu 800 de ani

Erupție solară majoră. Soarele a trimis cantități masive de radiații spre Pământ



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.