California va interzice vânzările de vehicule pe benzină până în 2035

California urmează să interzică vânzarea de vehicule noi ce folosesc doar benzină până în 2035.

Noile reguli au scopul de a forța producătorii de automobile să accelereze introducerea pe piață a unor vehicule care să polueze mai puțin.

Decizia vine după ce guvernatorul Gavin Newsom și-a stabilit ca obiectiv în 2020 accelerarea procesului de renuțare la combustibilii fosili, potrivit BBC.

California, cel mai populat stat al SUA

Decizia este importantă, deoarece California este cel mai populat stat din SUA și una dintre cele mai mari economii din lume.

Conform regulilor emise de California Air Resources Board (CARB), 35% din vehiculele noi vândute în stat trebuie să fie electrice, hibride sau alimentate cu hidrogen până în 2026.

Reglementările s-ar aplica la 68% din vânzările de vehicule până în 2030 și la 100% până în 2035.

Anunțul este doar cel mai recent pas făcute de statul american în acest sens, deoarece continuă să se miște mai repede decât guvernul federal al SUA pentru a înăspri regulile privind emisiile.

Cu peste 39 de milioane de locuitori, California este cel mai mare stat din SUA ca populație. Dacă ar fi o țară de sine stătătoare, ar fi a cincea cea mai mare economie din lume după produsul intern brut, punându-o înaintea Regatului Unit.

Reacția producătorilor de automobile

Joseph Mendelson, consilier principal la producătorul de mașini electrice Tesla, a declarat că planul CARB ,,este realizabil’’.

Cu toate acestea, Alianța pentru Inovație Auto, care reprezintă producătorii de automobile, inclusiv General Motors, Volkswagen și Toyota, susține că trebuie crescută cererea de vehicule electrice întâi.

„Ceea ce am spus către CARB și altora este că obținerea mai multor vehicule electrice pe drum trebuie să meargă mână în mână cu alte politici care împreună vor determina în cele din urmă succesul acestei tranziții”, a spus președintele și directorul executiv al alianței, John Bozzella.

Asociația comercială a producătorilor americani de combustibili și produse petrochimice i-a solicitat președintelui Biden și Agenției pentru Protecția Mediului să respingă inițiativa Californiei.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Vânzările de mașini în Europa au ajuns la cel mai scăzut nivel din 1996 încoace

Un cimitir Porsche, descoperit în California. Cui aparțin automobilele?

Elon Musk a anunțat că Tesla își mută sediul din California. De ce a luat această decizie

SUA și Arabia Saudită au semnat 18 acorduri în energie și în alte domenii



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.