Calendarul astronomic pentru septembrie. Ce planete vor face spectacol pe cer

După spectacolul oferit de către Antares (planeta gigant) şi Perseidele, în septembrie mai putem observa patru planete: Mercur, Venus, Jupiter, Saturn.

„Septembrie ne aşteaptă cu trei planete vizibile seara pe cer şi o apariţie a lui Mercur”, scriu astronomii de la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu”, pe Facebook.

Saturn, Mercur, Jupiter şi Venus dar şi Spica, cea mai luminoasă stea din constelaţia Fecioarei, vor fi vizibile pe cer, seara, în luna septembrie.

În latină, „septem” înseamnă „şapte”. Luna septembrie era a şaptea lună a anului în calendarul roman, până în 153 î.e.n. În tradiţia noastra populară, luna septembrie se numeşte Răpciune.

Echinocţiul de toamnă

Pe 22 septembrie se va produce echinocţiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc. Ziua va fi aproximativ egală cu noaptea de pe 26 septembrie. În emisfera nordică durata zilei scade iar în cea sudică creşte, anunţă experţii de la Observatorul astronomic, care prezintă principalele evenimente ale lunii.

Aparent, Soarele se va afla în constelaţia Leo şi va intra în Virgo pe 17 septembrie.

Vazut de pe Soare, planeta Pamânt se va afla în constelaţia Aquarius. Terra va traversa constelaţia Aquarius şi va ajunge în Pisces pe data de 16 septembrie.

Fazele Lunii în septembrie

Pe 7 septembrie se produce faza de Lună Nouă, la ora 3:48. Luna nu se poate vedea. Apoi, începând cu 8 septembrie, Luna se vede seara pe cer.

Pe 13 septembrie se produce faza de Primul Pătrar, la ora 23:42. Luna se vede seara pe cer.

Pe 21 septembrie se produce faza de Lună Plină, la ora 2:54. Luna se va vedea toată noaptea în zilele de 20 şi 21 septembrie.

Pe 29 septembrie se produce faza de Ultimul Pătrar, la ora 4:45. Luna se vede în a doua jumătate a nopţii.

Planetele observabile cu ochiul liber

Seara, înspre apus, se văd două planete, cel puţin în prima jumătate a lunii septembrie, anunţă astronomii din Capitală. Este vorba Venus, care se va vedea toată luna, şi Mercur, care va avea o apariţie favorabilă pentru observaţii în prima jumătate a lui septembrie.

Venus este foarte strălucitoare şi se vede seara, înspre apus, începând cu ora 19:40, timp de două ore. Priviţi înspre orizont şi nu foarte sus se va vedea şi Venus, ca o simplă stea.

Planeta se numeşte Luceafărul la români şi pentru că acum se vede seara, îi putem spune Luceafărul de seară.

Venus se apropie de Pământ şi devine din ce în ce mai strălucitoare şi mai spectaculoasă prin telescop. La începutul lui octombrie se va afla cu 32 de milioane de km mai aproape de noi decât era pe 1 septembrie.

Şi Mercur îşi face apariţia pe cerul de seară, fiind vizibilă între Venus şi locul de apus al Soarelui. Pentru a o vedea priviţi înspre locul unde a apus Soarelui, apoi la Venus şi apoi între, unde ar trebui să vedeţi o stea nu la fel de strălucitoare, dar destul de uşor de văzut.

Apoi, Jupiter şi Saturn sunt două planete care se văd în aceeaşi regiune de cer. Sunt vizibile imediat după cum se face seară, înspre sud-est. Se ridică pe cer şi se află cel mai bine poziţionate pentru observaţii între orele 22 şi 23, înspre sud.

Priviţi înspre sud, la orele respective, nu foarte sus faţă de orizont, doi aştri strălucitori care nu pâlpâie. Cel mai strălucitor dintre ei este Jupiter şi vede în stânga, iar celălalt este Saturn.

Saturn este mai puţin strălucitor decât Jupiter pentru că se află de două ori mai departe, la 1,4 miliarde de km. Şi prin telescop, Jupiter se vede mai mare decât Saturn.

Planetele se află în aceeaşi constelaţie, Capricornus, iar Jupiter se află în această lună chiar deasupra unei stele strălucitoare din constelaţie, delta Capricorni.

În nopţile de septembrie pe cer se afla şi planetele Uranus şi Neptun, dar acestea nu se văd cu ochiul liber.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.