Bolt a introdus opțiunea de a lăsa bacșiș în aplicația de ride-hailing

Platforma europeană de transport Bolt, cunoscută anterior ca Taxify, introduce opțiunea de a lăsa bacșiș în aplicația de ride-hailing.

Platforma de transport la cerere lansează o nouă funcție în aplicația de ride-hailing, care le va permite tuturor pasagerilor să ofere bacșiș (tips) la sfârșitul călătoriei.

Pentru a folosi noua opțiune, utilizatorii trebuie să actualizeze aplicația Bolt la cea mai recentă versiune. Pasagerii vor vedea opțiunea de a lăsa un bacșiș la sfârșitul cursei, atunci când o evaluează. Ei pot alege dintre opțiunile predefinite sau pot introduce suma pe care ar dori să o lase. Bacșișul poate fi lăsat în maxim 15 minute după încheierea călătoriei, iar șoferii vor primi întreaga sumă.

Funcția, lansată treptat

Funcția va fi lansată treptat pentru toți utilizatorii Bolt pe Android și iOS în această lună.

„În fiecare zi, șoferii parteneri Bolt se află în prima linie pentru a se asigura că persoanele care au nevoie de o cursă, în această perioadă de incertitudine, se deplasează în siguranță prin oraș. Introducem această funcție pentru a permite pasagerilor să își arate recunoștința și să sprijine comunitatea noastră de șoferi, desigur, atunci când sunt mulțumiți de serviciile lor”, a declarat Cristian Sălceanu, country manager Bolt România, potrivit Mediafax.

La începutul lunii mai, Bolt a introdus categoria de autovehicule Bolt Protect, care marchează automobilele prevăzute cu un paravan protector între șofer și pasageri.

Bolt are peste 30 de milioane de utilizatori înregistrați în peste 35 de țări din lume.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.