Bill Clinton: „Dacă vrei un prieten în Washington, ia-ți un câine”

William Jefferson Clinton, cunoscut mai degrabă drept Bill Clinton, (19 august, 1946) este fost președinte al Statelor Unite ale Americii, exercitând această funcție între anii 1993 și 2001 (în lupta prezidențială de atunci i-a învins pe George H. W. Bush și H. Ross Perot).

Bill Clinton s-a născut în Arkansas, numele întreg fiind William Jefferson Blythe III. Din 1975 și până în prezent este căsătorit cu Hillary Clinton, cei doi având împreună o fiică, Chelsea, născută în 1980.

Clinton a venit pe lume la trei luni după ce tatăl, William Blythe, i-a murit într-un accident de mașină, iar numele său de familie a fost preluat, de fapt, de la tatăl adoptiv, Roger Clinton.

Două premii Grammy

Este primul președinte democrat de la Franklin Delano Roosevelt încoace și al doilea președinte care și-a dat demisa, primul fiind Andrew Johnson, în 1868.

Bill Clinton a fost nominalizat la patru premii Grammy, câștigând două dintre ele, pentru „Cel mai bun album audio”, pentru versiunea audio a cărții sale „Înapoi la lucru: De Ce Avem Nevoie de o guvernare inteligentă pentru o economie puternică” („Back to Work: Why We Need Smart Government For A Strong Economy” (în 2012) și, în 2004, pentru faptul că și-a imprimat vocea în musicalul „Petrică și lupul” („Peter and the woolf”), înregistrarea  și punerea în scenă a musicalului marcând împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Serghei Prokofiev (compozitor, dirijor și pianist rus care a trăit între 1891 și 1953).

Scandalul Monica Lewinksy

În 1998 a intrat în vizorul întregii prese internaționale din cauza scandalului sexual declanșat de Monica Lewinsky, fostă stagiară la casa Albă.

În documentarul „Hillary”, Bill Clinton explică derapajul pe care l-a avut cu Monica Lewinski, motivând că relația extraconjugală a venit pe fondul stresului, a presiunii pe plan profesional și a problemelor personale, cerându-i scuze Monicăi Lewinski pentru faptul că viața ei a stat atâta timp sub semnul unui scandal sexual. În același documentar, Hillary Clinton a făcut la rândul ei dezvăluiri, povestind că după episodul Bill – Monica, ea și soțul ei au fost nevoiți să facă terapie de cuplu pentru a reuși să treacă peste incident.

În 2014, Monica Lewonski a publicat un articol în Vanity Fair, vorbind deschis pentru prima data despre  relația pe care a avut-o cu fostul președinte american. „Regret profund ce s-a întâmplat între mine şi preşedintele Clinton”, a scris ea în revista Vanity Fair, confirmând faptul că relația a fost una liber consimțită de ambele părți.

Realizările din timpul mandatului

Politica lui Clinton a asigurat creșterea economică a SUA, a ajutat la scăderea șomajului și micșorarea datoriei externe a țării. A numit patru miniștri afro-americani în cabinetul său prezidențial. A inițiat legea „Don’t ask, don’t tell” („Nu întreba nimic, nu spune nimic”), adoptată în 1993, prin care, pe de o parte, autorităţile nu puneau întrebări militarilor privind orientarea lor sexuală – pentru a nu fi nevoite să îi excludă pe homosexuali, dar pe de altă parte, homosexualii erau nevoiţi să îşi ascundă orientarea sexuală, deoarece politica interzicea persoanelor care „demonstrează tendința sau intenția de a se implica în acte homosexuale” să servească în forțele armate ale Statelor Unite, deoarece prezența lor „ar crea un risc inacceptabil pentru standardele înalte de moral, ordine și disciplină și coeziunea unitară care sunt esența capacității militare”.

Barak Obama a abrogat mai târziu această lege declarând public că: „Orice persoană care doreşte să lupte sub drapelele noastre şi să se sacrifice în numele nostru ar trebui să o poată face fără să fie nevoită să mintă în legătură cu identitatea sa”, adâugând că în opinia sa a fi homosexual „nu este o alegere”. „Cred că oamenii sunt cei care sunt de la naştere şi noi toţi suntem copiii lui Dumnezeu”.

O campanie majoră de bombardamente în Balcani

Clinton a negociat aproximativ 300 de acorduri comerciale cu alte țări aflate sub președinția sa. Ultimul secretar al trezoreriei lui Clinton, Lawrence Summers, a susținut că inițiativele comerciale ale lui Clinton au fost „cea mai mare reducere a impozitelor din istoria lumii”.

În politica externă, Clinton a condus o campanie majoră de bombardamente în Balcani, ce a avut ca rezultat înființarea unui protectorat al Națiunilor Unite în Kosovo. Deși rolul său în extinderea NATO în țările din fostele blocuri de Est a fost esențial, a reușit totuși să păstreze o relație bună cu președintele rus Boris Elțin.

Bill Clinton și-a grațiat propriul frate

Bill Clinton a fost al 42-lea președinte al Statelor Unite (1993-2001). În 1998, în timpul celui de-al doilea madat al său, Clinton a devenit al doilea președinte al Statelor Unite care a fost pus sub acuzare, în urma scandalului sexual în care a fost implicat cu stagiara lui de la Casa Albă, Monica Lewinski. În 1999 a fost achitat de Senat.  În Ianuarie 2001 a suferit o intervenție chirurgicală în urma căreia i-a fost extirpată de pe spate o leziune canceroasă, neconsiderată periculoasă de către medici.

Pe 20 ianuarie 2001, cu câteva ore înainte de a-și părăsi funcția, Clinton a grațiat 141 de persoane, inclusiv pe fratele său vitreg, Roger Clinton, care primise doi ani de închisoare după ce a recunoscut că s-a ocupat de vânzarea de cocaină.

După mandatul său, s-a mutat la New York pentru a-și ajuta soția în campania ei pentru Senat.

Surse: 

https://edition.cnn.com/2020/03/05/politics/bill-clinton-documentary-monica-lewinsky/index.html

https://www.vanityfair.com/news/2014/05/monica-lewinsky-speaks

https://www.britannica.com/biography/Bill-Clinton

Vă mai recomandăm să citiți și:

Documentele legate de Hillary Clinton şi Rusia, declasificate

George Soros, miliardarul care a agitat lumea

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks

Aretha Franklin, regina muzicii soul



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.