Berze îngrijite peste iarnă într-un centru din Vrancea au fost eliberate în habitate naturale

Opt berze care au fost îngrijite peste iarnă într-un centru din Vrancea au fost eliberate joi în habitate naturale.

Potrivit Gărzii de Mediu, cele opt berze au fost tratate și îngrijite în timpul iernii la Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice din Vrancea. Ele au ajuns în centru în toamna anului trecut și au fost ținute aici pentru că erau prea mici ca să zboare în zonele de iernare.

„Peste iarnă au fost îngrijite în spații speciale, astfel încât să se poată întoarce în mediul natural, odată cu vremea bună. Azi, au revenit în natură și avem speranța că se vor acomoda rapid în libertate”, a spus Marioara Artemis Gătej, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.

Ce se întâmplă după eliberarea berzelor?

Berzele au fost eliberate joi de reprezentanții Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice și ai Gărzii Naționale de Mediu.

„Odată eliberate în habitate naturale, berzele se vor îndrepta către zone de hrănire, cu ape de mică adâncime, apoi se vor readapta mediului natural, fără vreun alt ajutor”, a afirmat Adrian Cosmin Stîngă, președintele asociației care deține Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice aflat la trei kilometri de orașul Focșani.

Eliberarea berzelor s-a făcut în situl Natura 2000, în Lunca Siretului Inferior, din zona localităților Biliești/ Suraia/ Vânători.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.