Baremul de corectare pentru Matematică. Aşa se rezolvau exerciţiile corect

Baremul de corectare la proba de Matematică, susținută astăzi de absolvenții de clasa a VIII-a, este publicat de Ministerul Educației la ora 15.

Absolvenții de clasa a VIII-a care s-au prezentat astăzi pentru susținerea probei de Matematică, la examenul de Evauare Națională, au avut de rezolvat trei subiecte principale cu mai multe subpuncte fiecare. Timpul de rezolvare a subiectelor a fost de 120 de minute.

Din baremul publicat de Ministerul Educației pot afla dacă soluțiile date la exercițiile pe care le-au avut de rezolvat sunt cele corecte și, mai ales, posibilul punctaj pe care îl vor primi.

Lucrările de la Evaluare Națională nu se corectează în același județ

Toate lucrările elevilor care susțin Evaluarea Națională sunt corectate în alt județ decât cel în care au susținut examenul, în această situație fiind și municipiul București.

Proba la Matematică de miercuri s-a desfăşurat fără incidente și niciun elev nu a avut temperatură ridicată, de peste 37,3 grade Celsius, care nu i-ar fi permis intrarea în sala de examen.

Luni, la proba de română, o singură elevă din Constanța nu a fost primită în examen pentru că avea temperatura de peste 37,3 grade Celsius.

Următoarea probă de examen va avea loc joi și se adresează doar elevilor din minorități, peste 10.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a fiind așteptați la proba de Limba și literatura maternă.

Condițiile de desfășurare a examenului de Evaluare Națională 2020 au fost mult mai stricte decât de obicei, având în vedere normele pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Astfel, înainte de a intra în sala de examen, elevii au trecut printr-un control epidemiologic în care li s-a luat temperatura, iar probele le-au susținut cu masca pe față.

Calendar examene Evaluare Națională 2020

Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen), iar contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie și 23 iunie.

  • 15 iunie 2020 – Limba şi literatura română
  • 17 iunie 2020 – Matematică
  • 18 iunie 2020 – Limba şi literatura maternă
  • 22 iunie 2020 – Afişarea rezultatelor (până la ora 14:00)
  • 22 iunie 2020 (16:00 – 20:00) și 23 iunie (8:00 – 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 23-26 iunie – Soluționarea contestațiilor
  • 27 iunie 2020 -Afișarea rezultatelor finale.

Vă recomandăm să citiți și:

Ce subiecte au picat la Evaluarea Naţională, la Matematică

Capacitate 2020. Barem de corectare pentru Limba şi literatura română, la Evaluarea Naţională

Care sunt obiectele cu care elevii au voie să intre la examenele de Capacitate. Reguli noi la Evaluarea Naţională

Calendarul examenelor de la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat a fost modificat



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.