Avertisment de la Pfizer asupra amânării administrării celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID-19

După ce Marea Britanie a amânat administarea rapelului în cazul vaccinului împotriva coronavirusului, iar Germania și Danemarca au spus că analizează acest lucru, Pfizer avertizează că nu există dovezi că acesta va mai avea aceeași eficacitate.

Cei de la BioNTech şi Pfizer au avertizat că nu există dovezi că vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de ei va continua să ofere protecţie împotriva coronavirusului dacă a doua doză va fi administrată mai târziu decât în testele clinice.

„Siguranţa şi eficacitatea vaccinului nu au fost evaluate în diferite intervale de administrare a dozelor, întrucât majoritatea participanţilor la teste au primit a doua doză în cadrul intervalului specificat în studiu. Nu există date care să demonstreze că protecţia după prima doză este susţinută după 21 de zile”, au spus companiile într-un comunicat.

Întrebaţi dacă se ia în calcul și în România amânarea rapelului, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică au spus că „vaccinul este folosit în baza autorizaţiei de punere pe piaţă condiţionată, eliberată de către EMA. Această autorizaţie se bazează pe studiile clinice de faza 3, în care vaccinul a fost testat doar cu administrare în două doze. Modificarea regimului de administrare a vaccinului ar însemna utilizarea în alte condiţii decât cele autorizate şi nu ar putea fi făcută fără studii suplimentare acceptate de EMA”.

De ce Marea Britanie a decis să amâne rapelul

Săptămâna trecută, Marea Britanie a decis să amâne rapelul pentru a putea vaccina din prima tranşă un număr dublu de cetăţeni.

Cum îngrijorarea cu privire la noua tulpină, care pare a fi mai infecţioasă, creşte, Germania şi Danemarca iau în calcul planul Marii Britanii, de a întârzia administrarea unei a doua doze de vaccin COVID-19, potrivit Mediafax. În ambele ţări, se analizează amânarea celei de-a doua doze până la 2 – 3 luni.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.