Autorităţile din Tokyo au ridicat alerta la cel mai înalt nivel, ca urmare a creșterii cazurilor de COVID

Tokyo a ridicat alerta la nivel „roşu”, cel mai înalt din sistemul japonez, după ce cazurile noi zilnice au atins un nivel record. Guvernatorul Tokyo, Yuriko Koike, a descris situaţia din capitala japoneză drept „destul de severă”, scrie ShanghaiDaily.com.

„Ne aflăm într-o situaţie în care trebuie să lansăm avertismente pentru cetăţeni şi companii”, a declarat Koike într-o conferinţă de presă. Ea le-a cerut locuitorilor din Tokyo să evite să facă orice fel de călătorie care nu este absolut necesară.

Rata de infecţie în Tokyo este în stadiu „roşu”, cel mai ridicat dintre cele patru niveluri din sistemul metropolei, a spus Koike, citând experţii din sistemul medical. De altfel, aceştia au lansat un avertisment în cursul zilei de miercuri, spunând că infecţiile au crescut destul de mult.

Cresc infecțiile în rândul tinerilor şi cazurile asimptomatice

Experţii din domeniul sănătăţii spun că infecţiile în rândul tinerilor şi cazurile asimptomatice cresc în Tokyo, potrivit Mediafax.

Japonia a raportat 288 de noi cazuri de infecţii cu COVID-19 şi două decese în ultimele 24 de ore. Numărul total al cazurilor a ajuns la 22.508, iar decesele la 984.

Potrivit cifrelor oficiale, Japonia este una dintre ţările care au făcut cele mai puţine teste pentru COVID. La o populaţie de peste 126 milioane de locuitori, au fost realizate până acum 586.000 de teste.

Vă recomandăm să citiți și:

Testarea COVID-19 poate deveni o afacere. Care este preţul unui test la privat

Dispozitivul inventat de inginerul care a creat ABS-ul ar putea opri pandemia COVID-19

Un studiu arată că doar 2% dintre pacienții și angajații unei clinici sunt imunizați împotriva COVID-19

Directorul OMS, despre COVID-19: Prea multe ţări s-au îndreptat în direcţia greşită

Vaccinul împotriva tuberculozei poate limita decesele COVID-19

COVID-19 ar putea cauza și inflamarea letală a creierului. Ce a descoperit un nou studiu



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.