Au apărut imagini cu Mate X2, un nou telefon pliabil de la Huawei

Imaginile indică o serie de asemănări între Mate X2 și Galaxy Fold de la Samsung.

Dacă primii doi ani de existență a dispozitivelor pliabile a fost dedicat experimentării, cel de-al treilea an ar putea fi cel în care acestea ajung în „mainstream”, adică au șansa să fie destul de accesibile și destul de mature în dezvoltare, încât să poată fi produse și cumpărate în cantități mai mari. Dacă seria Huawei Mate X a fost una mai degrabă experimentală, cu un ecran pliabil mare pe exterior, următorul telefon pliabil al companiei ar putea fi unul matur, mai ușor de folosit atât ca telefon, cât și pe post de tabletă. Iată cum ar putea arăta noul model pliabil Huawei Mate X2.

Mate X2 de la Huawei va folosi un design similar cu Fold de la Samsung

Am mai vorbit deja despre Mate X2, telefonul Huawei care ar putea împrumuta câteva elemente de design de la Galaxy Z Fold2, soluția concurentă de la Samsung. LetsGoDigital, cei care au descoperit și originalul brevet de la Huawei pentru Mate X2, au realizat în parteneriat cu Concept Creator câteva fotografii și un scurt clip video 3D cu noul telefon, bazat pe planurile oficiale.

Chiar dacă în esență, telefonul arată similar cu ceea ce oferă Samsung pe modelele sale, rezultatul final păstrează clar identitatea vizuală Huawei. Este vorba despre linii ceva mai rotunjite, o cameră mai mare și probabil mai bine echipată din punct de vedere hardware, un decupaj în ecran mai mare și o margine metalică strălucitoare.

Huawei a obținut un brevet pentru o tehnologie laser care ar putea oferi baterie „nelimitată”

Care este pariul Huawei pentru înlocuirea sistemul de operare Android

Huawei nu va mai putea folosi ecranele furnizate de către Samsung

Au apărut primele imagini cu Huawei Mate 40 Pro



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.