Astronomii au descoperit cel mai rapid asteroid din Sistemul Solar

O echipă de cercetători coordonată de Scott Sheppard, om de știință la Institutul Carnegie de Știință din SUA, a descoperit cel mai rapid asteroid din Sistemul Solar.

Mica rocă spațială, cu un diametru de 1 kilometru și poreclită 2021 PH27, călătorește în jurul Soarelui în doar 113 de zile pământene. Aceasta este cea mai scurtă perioadă orbitală a unui obiect ceresc cunoscut, cu excepția lui Mercur, care înconjoară Soarele în doar 88 de zile, deși orbita sa eliptică trece la o distanță de 19,9 milioane de kilometri de Soare, în timp ce Mercur nu se apropie niciodată mai mult de 46 milioane de kilometri.

Descoperirea ar putea dezvălui mai multe informații despre nenumărații asteroizi din Sistemul Solar, de unde provin aceștia și dacă sunt alcătuiți din rocă solidă sau doar colecții de resturi instabile.

De unde ar fi provenit asteroidul extrem de rapid?

Având în vedere că 2021 PH27 se apropie atât de mult de Soare, suprafața sa ajunge la o temperatură de peste 480 grade Celsius, adică îndeajuns de mult încât să topească plumb.

Asteroidul este așteptat să se apropie tot mai mult de steaua noastră, iar în cele din urmă fi va fi absorbit de Soare sau va intra în coliziune cu Mercur sau Venus peste câteva milioane de ani.

Cercetătorii sugerează că asteroidul ar fi provenit din centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter. Forțele gravitaționale de la planetele interioare l-au împins apoi înspre Soare odată cu trecerea timpului, scrie Futurism.

„Înțelegerea populației de asteroizi este importantă”

„Înțelegerea populației de asteroizi este importantă pentru a finaliza evidența asteroizilor aflați în apropiere de Terra, inclusiv unii dintre cei care ar putea lovi Pământul și nu pot fi descoperiți cu ușurință în timpul cercetărilor făcute pe timp de noapte, la mare depărtare de Soare”, a explicat Scott Sheppard, om de știință la Institutul Carnegie de Știință.

Momentan, 2021 PH27 se ascunde în spatele Soarelui, însă, la începutul anului viitor, cercetătorii speră să observe din nou asteroidul extrem de rapid. Noul asteroid a fost descoperit cu ajutorul telescopului Víctor M. Blanco din Chile.

Vă mai recomandăm să citiți și:

NASA pregătește misiunea pentru a studia 16 Psyche, asteroidul care valorează un milion de miliarde de dolari

Un nou studiu susține că dinozaurii erau predispuși extincției cu mult înainte de impactul asteroidului

De cât timp am avea nevoie pentru a opri un asteroid care se îndreaptă spre Pământ?

Materie organică esențială vieții pe Pământ, descoperită pentru prima oară pe suprafața unui asteroid



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.