Aplicația care le permite pacienților din Cluj-Napoca să fie consultați de la distanță

O aplicație realizată de specialiștii clujeni împreună cu o companie din Olanda le permite pacienților din Cluj-Napoca să fie consultați de la distanță. Interfața are și sistem video, iar în arhivă specialișii au date despre pacienții înregistrați ceea ce ușurează stabilirea unui diagnostic.

Aplicația de tele-asistență medicală se numește ClujMedicApp și poate fi folosită de orice pacient, pentru orice formă de afecțiune, astfel încât să se evite un drum la spital și să se intre în contact direct cu medicii specialiști, inclusiv în sistem video. Interfața este doar pentru pacienții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

Utilizatorul trebuie să creeze un cont în care se încărcă informații medicale, pe mai multe categorii, în funcție de nevoile fiecăruia. Operatorul din UPU vede istoricul, face consultația la distanță și discută cu pacientul în funcție de aceste date, urmărindu-se astfel în timp și evoluția stării de sănătate.

Aplicația este inclusiv pentru pacienții COVID-19

Aplicația este atât pentru pacienții COVID-19, cât și pentru cei cu alte afecțiuni. Sunt vizați pacienții externați care necesită o anumită perioadă de monitorizare post-spitalicească sau pentru pacienți care se confruntă cu o problemă de sănătate care impune asistența de specialitate.

Medicii rezidenți care răspund solicitărilor prin intermediul aplicației pot cere sprijinul altor colegi de specialitate și pot apela chiar ei numărul de urgență 112, dacă situația o impune.

Aplicația va fi actualizată constant, în funcție de nevoile apărute. Beneficiarul este Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.