Anunţ de la Poşta Română pentru clienţii care primesc colete din China


Compania Naţională Poşta Română a introdus serviciul de alertă prin SMS pentru trimiterile simple sosite din China. Astfel, clienţii sunt anunţaţi, printr-un mesaj primit pe telefonul mobil, despre data şi ora livrării coletelor în subunităţile poştale, transmite instituţia.

„Sistemul de alertare a clienţilor prin SMS funcţioneză, pentru început, în 14 oficii poştale din Bucureşti (Oficiile 56, 15, 30, 63, 72, 53, 11, 51, 69, 16, 74, 76, 32 şi 18), dar şi în oficiile poştale din oraşele Popeşti-Leordeni şi Bragadiru, urmând ca acesta să fie extins, etapizat, şi în restul subunităţilor poştale”, precizează instituţia.

Serviciul “SMS avizare trimiteri China” este utilizat în situaţia în care factorii poştali nu reuşesc predarea coletelor la domiciliu, din diverse motive (colete voluminoase, cutii poştale neasigurate, destinatarul nu este găsit la domiciliu, etc.)

Mesajul primit de client conţine date despre numărul trimiterii, numărul oficiului poştal de unde clientul o poate ridica, dar şi intervalul orar în care acesta se poate prezenta pentru a se face predarea, la ghişeu, menţionează oficialii Poştei Române.

„Serviciul funcţionează deja de două luni, în unele oficii, iar feedbackul primit din partea clienţilor este foarte bun. De asemenea, s-a constatat o creştere a numărului de trimiteri predate. Încercăm, în permanenţă, să sporim calitatea serviciilor oferite şi să dezvoltăm noi produse pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor noştri”, a declarat directorul general al Poştei Române, Horia Grigorescu.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.