Anumiți termeni tehnici considerați „rasiști” vor fi schimbați

În urma protestelor din SUA, mai multe companii de tehnologie declară că vor face eforturi pentru a elimina diverși termeni care ar putea fi considerați „rasiști” din vocabularul lor.

Serviciul care a luat deja măsuri în această privință este Github, cumpărat recent de Microsoft. Alte 13 entități au promis însă că vor lua măsuri similare, printre ele fiind incluse unele dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume. Iată care sunt termenii deranjanți și cu ce vor fi schimbați.

Ce termeni „rasiști” vor fi schimbați în domeniul IT

Pentru a nu mai asocia culorile alb și negru cu „bun” și „rău”, termenii whitelist și blacklist vor fi schimbați. Nu este clar care vor fi noii termeni care vor fi adoptați, însă circulă deja mai multe variante. Whitelist ar putea deveni „allowlist”, în timp ce Blacklist ar putea deveni „blocklist” sau „denylist”. De asemenea, termenii de „master” și „salve”, folosiți în IT de câteva decenii bune, vor fi schimbați cu termeni fără o astfel de încărcătură.

Pentru aceștia, schimbarea este ceva mai simplă, întrucât multe companii au făcut deja tranziția. Sistemele de operare moderne fac referință la sisteme „main” și „secondary” în loc de master și slave. Altele folosesc „primary” și „secondary”, sau chiar „master” și „minion”. Cuvântul slave (sclav) va fi astfel eliminat din termenii tehnici din IT.

Cum vrea să lupte Apple cu Disney și Netflix pe piața serviciilor de streaming?

Microsoft înlocuiește zeci de jurnaliști cu roboți

O nouă problemă critică de securitate la Windows 10. Orice user este în pericol, iar inginerii Microsoft dau din umeri

Apple dezvăluie care ar putea fi următorul pas pentru ecranul tău



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.