Angela Merkel anunță anularea deciziei privind restricţiile de Paște, pe motiv că a fost o „greşeală”

Decizia impunerii restricţiilor în perioada Paştelui catolic a fost o „greşeală” şi va fi anulată, a declarat, miercuri, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pe fondul criticilor referitoare la măsurile stricte.

„Această greşeală este în totalitate greşeala mea, deoarece, în final, eu am toată responsabilitatea. Aceasta este funcţia mea”, a afirmat Angela Merkel, conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

„Decizia a fost luată cu cele mai bune intenţii. Era bine-fundamentată, dar nu putea fi implementată într-un timp scurt. O greşeală trebuie recunoscută şi corectată. În acelaşi timp, sigur că ştiu că această situaţie generează mai multă incertitudine, regret acest lucru şi le prezint scuze tuturor cetăţenilor. Sunt convinsă că Germania va ieşi victorioasă din lupta cu virusul”, a subliniat Angela Merkel.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a decis, pe fondul criticilor, anularea deciziei de menţinere a restricţiilor antiepidemice stricte în perioada Paştelui catolic, care este pe 4 aprilie. Actualele restricţii fuseseră prelungite iniţial până pe 18 aprilie. Opoziţia din Germania şi reprezentanţi ai Bisericii Catolice şi ai Bisericii Evanghelice criticaseră planul Guvernului Angela Merkel şi al guvernelor landurilor de menţinere a restricţiilor antiepidemice stricte în perioada pascală.

În ce constau restricțiile de Paștele catolic din Germania

Planul recomanda desfăşurarea serviciilor religioase în format virtual şi menţinerea restricţiilor de circulaţie. Multe centre comerciale urmau să fie închise. Erau permise totuşi reuniuni între membri a două familii, în grupuri de cel mult cinci persoane, fiind exceptaţi din acest număr limitat copiii sub 14 ani.

Iniţiativa fusese criticată inclusiv de ministrul german de Interne, Horst Seehofer. „Sunt uimit că există sugestii ca bisericile să evite slujbele, mai ales de Paşte”, a afirmat Seehofer, citat de revista Bild, relatează Mediafax.

Pe fondul criticilor, Angela Merkel a decis miercuri iniţierea de noi consultări cu premierii landurilor germane şi anularea iniţiativei de prelungire a restricţiilor, au declarat surse guvernamentale de la Berlin citate de agenţia DPA şi de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.