Anchetatorii verifică dacă explozia din Beirut a fost rezultatul unui atac

Anchetatorii din Liban verifică dacă explozia produsă în zona portuară din Beirut ar fi putut fi cauzată de o bombă sau de un alt factor extern, anunţă preşedintele ţării, Michel Aoun.

„Cauza nu a fost stabilită încă. Există posibilitatea unei interferenţe externe printr-o rachetă, o bombă ori altă acţiune”, a declarat Michel Aoun vineri, potrivit agenţiei de presă Reuters şi cotidianului The New York Times.

Declaraţiile lui Michel Aoun au fost confirmate ulterior de Preşedinţia Libanului, precizează NYT.

De asemenea, anchetatorii libanezi verifică dacă deflagraţia este rezultatul unui accident şi a unui act de neglijenţă. Anterior, preşedintele Libanului a declarat că materiale puternic inflamabile au fost stocate în condiţii nesigure în port de câţiva ani. Ancheta iniţială vizează un act de neglijenţă privind stocarea materialelor explozive. În cadrul investigaţiei au fost arestate preventiv 16 funcţionari ai administraţiei portuare şi vamale.

Anunțul făcut de Israel

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că oficiali militari americani i-au semnalat că explozia de la Beirut a părut a fi un atac. „M-am întâlnit cu unii dintre extraordinarii noştri generali şi lor li se pare a fi un atac”, a afirmat Donald Trump.

Israelul, aflat în conflict cu organizaţia şiită libaneză Hezbollah, a comunicat că nu este implicat în niciun fel în explozia din Liban.

Potrivit celui mai recen bilanţ, cel puţin 154 de persoane au murit, iar alte aproximativ 5.000 au fost rănite în urma exploziei produse în zona portuară din Beirut.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.