Alimentele congelate ar fi cauzat focarele recente de coronavirus din China, Vietnam și alte țări

O echipă de biologi din Singapore a confirmat, în practică, că recentele focare inexplicabile de infecţie cu coronavirus din China, Vietnam și alte țări din regiunea Asia-Pacific, ar fi putut fi într-adevăr cauzate de alimente congelate contaminate.

Rezultatele experimentelor lor au fost publicate de biblioteca științifică electronică bioRxiv. „Experimentele au demonstrat că particule ale noului coronavirus (SARS-CoV-2) pot supraviețui la temperaturi și perioade asociate de obicei cu transportul și depozitarea alimentelor congelate și proaspete.

Particule ale virusului pot supravieţui la temperaturi apropiate de zero

Particule ale virusului pe care noi le-am adăugat în carnea de porc, pui și păstrăv se menţineau viabile timp de trei săptămâni” – scriu cercetătorii. De asemenea, experimentele cu particule de coronavirus „in vitro” au arătat că la temperaturi apropiate de zero, acestea pot supravieţui aproape la nesfârșit.

Mai mult, acest lucru este tipic atât pentru mediul acvatic, cât și pentru o varietate de suprafețe organice și anorganice, informează Rador.

Din această cauză, oamenii de știință se tem că SARS-CoV-2 se poate răspândi şi prin canalizare și rezervoare de apă naturale.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.