AirCar, mașina zburătoare care tocmai a finalizat cu succes un test de zbor de 35 de minute

Un prototip de mașină zburătoare tocmai a finalizat un test de zbor de 35 de minute, deplasându-se aproximativ 80 de kilometri între aeroporturile din orașele Nitra și Bratislava, din Slovacia.

Prototipul AirCar își ia denumirea foarte în serios. Vehiculul este un hibrid neobișnuit care se poate deplasa ca o mașină înainte să-și dezvăluie „coada și aripile”, iar apoi să se deplaseze pe o pistă pentru decolare.

Vehiculul are numeroase limitări, inclusiv capacitate de greutate și raza de acțiune, însă cui îi pasă de așa ceva? Vorbim aici despre o mașină care se transformă în avion, așa că invenția este fără doar și poate foarte palpitantă.

AirCar diferă în mai multe moduri de alte „mașini zburătoare”

Prototipul AirCar diferă în mai multe moduri de alte „mașini zburătoare” care au apărut în trecut. Alte vehicule, cunoscute în mod tehnic drept vehicule verticale electrice de decolare și aterizare (eVTOL), sunt vehicule alimentate prin baterii electrice în încercarea de a face tranziția de la transportul care depinde de combustibili fosili.

Pe de altă parte, AirCar are un motor de BMW și consumă același tip de combustibil ai folosi în propria mașină, ceea ce conferă vehiculului AirCar o rază de zbor de aproape 1.000 de kilometri.

„O experiență normală și plăcută”

Un vehicul eVTOL se deplasează mai degrabă ca un elicopter decât un avion sau o mașină zburătoare, în timp ce AirCar are nevoie de o pistă de aeroport pentru a decola și ateriza, un proces despre care dezvoltatorul și pilotul Stefan Klein a spus că a fost „o experiență normală și plăcută”, potrivit Futurism.

„Trebuie să recunosc că este destul de grozav, însă am o sută de întrebări despre certificare. Oricine poate face un avion însă trucul este să faci unul care zboară și zboară un milion de ore, cu o persoană la bord, fără să aibă vreun incident. Aștept cu nerăbdare să văd hârtia care spune că este sigur pentru zbor și sigur pentru comercializare”, a explicat Stephen Wright, cercetător la Universitatea de Vest a Angliei.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Noua camionetă F-150 Lightning de la Ford, un moment de cotitură pentru piața vehiculelor electrice

Un stat al SUA va permite circulația mașinilor zburătoare

Cercetătorii au testat prototipul unui motor cu reacție hipersonic care ar putea ajunge oriunde în lume în doar 2 ore

Noul prototip Tesla poate merge cu 320 km pe oră și are un spoiler retractabil



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.