Aerul poluat, asociat cu boli mintale severe. Ce arată cel mai cuprinzător studiu de până acum

Expunerea la aerul poluat este asociată cu o severitate crescută a bolilor mintale, potrivit celui mai cuprinzător studiu de acest fel de până acum.

Cercetările, care au implicat 13.000 de oameni din Londra, au arătat că o creștere relativ mică a expunerii la dioxidul de azot a dus la creștere de 32% a riscului de nevoie de tratament și o creștere de 18% a riscului de spitalizare.

Oamenii de știință au spus că descoperirile lor pot fi aplicate cel mai probabil la majoritatea orașelor din națiunile dezvoltate, iar reducerea poluării aerului ar putea aduce beneficii pentru milioane de oameni.

„Știm că există soluții ce pot fi aplicate”

„Poluarea aerului este modificabilă, chiar și la scară largă, atunci când vine vorba despre nivelul de expunere la poluare. Știm că există soluții ce pot fi aplicate, precum extinderea zonelor cu emisii scăzute. Totuși, soluțiile pentru sănătatea mintală la nivel individual sunt destul de dificil de aplicat”, a precizat Joanne Newbury, autor al studiului și cercetător la Universitatea din Bristol.

Studiul a folosit frecvența spitalizărilor sau vizitele la medicii de familie drept măsură de severitate. Cercetătorii au calculat că o reducere mică a unui singur poluant ar putea reduce bolile și economisi zeci de milioane de lire sterline pe an pentru Serviciul Național de Sănătate (NHS) din Marea Britanie.

Nivelurile aerului poluat din Londra au scăzut în anii recenți însă nu există un nivel sigur, a spus Ioannis Bakolis, de la King’s College London, care a coordonat cercetările. „Chiar și la niveluri scăzute de aer poluat, acest efect important poate fi observat”, a adăugat Bakolis, citată de The Guardian.

Aerul poluat cauzează o reducere „uriașă” a inteligenței

Cercetări recente au arătat că mici creșteri în poluarea aerului au fost asociate cu creșteri semnificative a depresiei și anxietății. De asemenea, studiile au descoperit o legătură între aerul poluat și rate crescute de suicid, indicând că traiul în zone poluate crește riscul de boli mintale. Alte cercetări au descoperit că aerul poluat cauzează o reducere „uriașă” a inteligenței, fiind chiar asociat cu demența. O analiză globală din 2019 a concluzionat că aerul poluat poate deteriora fiecare organ din corpul uman.

Noul studiu, publicat în revista British Journal of Psychiatry, a monitorizat pacienții din sudul Londrei de la primul lor contact cu servicii de specialitate pentru sănătate mintală. Cercetătorii au folosit estimări de rezoluție înaltă pentru poluarea aerului de la locuințele acestora.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Gradul de poluare al aerului crește riscul de demență

Experții au identificat o „super-plantă” care poate absorbi poluarea de pe drumurile cu trafic îngreunat

NASA încearcă să adulmece poluarea civilizațiilor extraterestre industrializate

Poluarea aerului are consecințe nefaste asupra sănătății creierului



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.