Aerul din cea mai poluată capitală a lumii, „o crimă împotriva umanității”

Aerul din Delhi este o considerat o „crimă împotriva umanității” și îi determină pe activiștii de mediu să solicite închiderea școlilor, potrivit Reuters.

Cei 20 de milioane de locuitori din Delhi au respirat recent fum deoarece indicele de calitate a aerului (AQI) a depășit categoriile „sever” și „periculos” în aproape toate stațiile de monitorizare din capitala indiană.

Indicele AQI a depășit nivelul 450 în multe locuri la începutul zilei, potrivit datelor furnizate de Consiliul Central pentru Controlul Poluării. Tot ce este peste nivelul 400 afectează persoanele sănătoase, cu impact grav asupra celor cu boli existente, anunță guvernul indian.

Cea mai poluată capitală din lume

Indicele a fost chiar peste nivelul 800 în unele zone din oraș, potrivit datelor oficiale.

„Ceea ce se întâmplă cu poluarea aerului în Delhi nu este nimic mai puțin decât o crimă împotriva umanității. Există o prăbușire totală a responsabilității”, a scris pe Twitter scriitorul Suhel Seth.

Cea mai poluată capitală din lume este acoperită de smog în fiecare iarnă, deoarece aerul rece și greu captează praful din construcții, emisiile vehiculelor și fumul provenit din arderea miriștilor în statele vecine.

Părinții și ecologiștii au cerut pe rețelele de socializare ca școlile să fie închise.

„Fiecare al treilea copil are deja o anumită provocare pulmonară”

„Știu că nu vă votează copiii, dar totuși, solicit tuturor miniștrilor din Delhi (regiunea capitalei) să ÎNCHIDĂ imediat toate școlile. Nu este NORMAL să respiri 500+ AQI, nu pentru copiii noștri, unde fiecare al treilea copil are deja o anumită provocare pulmonară”, a solicitat, tot pe Twitter, activistul de mediu Vimlendu Jha.

Capitala a oprit recent majoritatea lucrărilor de construcție și demolare pentru a reduce poluarea cu praf și a făcut apel la locuitori să împartă călătoriile cu mașina și motocicleta, să lucreze de acasă atunci când este posibil și să reducă utilizarea cărbunelui și a lemnelor de foc.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.