Un studiu recent inovator relevă cum dozele mari de medicamente dopaminergice pot avea efecte negative asupra memoriei de lucru, în loc să o îmbunătățească.
Publicat în prestigioasa revistă Nature Communications, acest studiu important oferă o nouă viziune asupra modului în care medicamentele destinate îmbunătățirii memoriei de lucru acționează în creierul uman. Rezultatele obținute de o echipă internațională de cercetători, condusă de Institutul de Biochimie și Biologie Celulară al Consiliului Național de Cercetare din Italia (Cnr-Ibbc), ar putea modifica semnificativ traiectoria viitoarelor terapii pentru afecțiuni neurologice și psihiatrice.
Dezlegarea paradoxului: când mai mult înseamnă mai puțin
Medicamentele dopaminergice sunt folosite frecvent pentru a regla transmisia dopaminei în creier, un neurotransmițător crucial pentru funcțiile cognitive, motivaționale și emoționale. Era cunoscut faptul că aceste medicamente – inclusiv unele utilizate în tratamentul ADHD sau schizofreniei – pot îmbunătăți performanțele cognitive, cum ar fi memoria de lucru. Totuși, problema constă în faptul că efectele acestora nu sunt întotdeauna lineare: o dozare scăzută poate oferi rezultate pozitive, în timp ce o doză crescută poate genera efecte opuse.
Potrivit cercetătoarei Elvira De Leonibus, unul dintre principalii autori ai studiului, cheia pentru înțelegerea acestui paradox se află în modul în care diferitele regiuni cerebrale – în special striatul și cortexul prefrontal – reacționează la diverse niveluri de stimulare dopaminergică.
Dinamica cerebrală: Relația între striat și cortexul prefrontal
Cercetarea a evidențiat că o doză mică de medicamente dopaminergice activează striatul, o zonă subcorticală esențială pentru planificarea acțiunilor și memoria de lucru. Acest fenomen contribuie la extinderea capacității memoriei, depășind limitele obișnuite. Totuși, atunci când dozajul este mărit, cortexul prefrontal – responsabil pentru funcții executive complexe și control comportamental – începe să fie activat.
Activarea excesivă a cortexului prefrontal duce, paradoxal, la inhibarea striatului, ceea ce blochează aportul său la memorie și întrunește, în final, un deficit în loc de o ameliorare. Această realitate explică de ce eforturile de a amplifica performanța mentală prin doze mari de medicamente nu sunt doar ineficiente, ci pot deveni chiar dăunătoare.
O nouă direcție: Medicamente „inteligente”
Pe măsură ce aceste mecanisme cerebrale devin evidente, cercetătorii propun un nou concept în psihofarmacologie – medicamente „inteligente”. Acestea nu ar trebui să acționeze uniform asupra întregului creier, ci să se adapteze în funcție de activarea circuitelor neuronale implicate.
Astfel, medicamentele din viitor ar putea menține un echilibru delicat între regiunile cerebrale răspunzătoare de memoria de lucru, maximizând avantajele și minimizând riscurile. Aceste descoperiri pot avea aplicații clinice deosebit de valoroase, în special în cazul afecțiunilor precum schizofrenia, unde disfuncțiile memoriei de lucru sunt frecvente.
Implicarea finanțării europene și recomandările clinice
Studiul a beneficiat de sprijin prin Planul Național de Recuperare și Reziliență, implicând o colaborare internațională remarcabilă între diverse centre de cercetare. Cercetătorii subliniază că sfera de acțiune a medicamentelor psihiatrice nu ar trebui să se concentreze exclusiv pe anumite regiuni cerebrale, ci să ia în considerație modul în care aceste regiuni interacționează în rețele neuronale extinse.
„Pentru selecția medicamentelor antipsihotice, ar trebui să se țină cont de circuitele cerebrale implicate, nu doar…
