Oamenii reprezintă singurele ființe capabile să supraviețuiască practic în orice fel de mediu – de la păduri tropicale la tundre glaciare și deșerturi secetoase. Această abilitate remarcabilă, o veritabilă „superputere” a speciei noastre, s-a evidențiat acum aproximativ 50.000 de ani, înainte de vasta dispersie a Homo sapiens din Africa. Un studiu recent publicat în revista *Nature* elucidă această adaptabilitate și detaliază mecanismele care au permis extinderea globală a speciei umane.
Conform arheologului evoluționist Eleanor Scerri, citată de AP, această „superputere” se traduce prin capacitatea oamenilor de a fi generaliști în ecosisteme, adaptându-se la o paletă foarte diversă de habitate. Studiul efectuat de o echipă internațională a evaluat datele de la situri arheologice din Africa, datând între 120.000 și 14.000 de ani în urmă, corelând prezența umană cu modelele climatice din acea perioadă.
Rezultatul a evidențiat o schimbare bruscă în urmă cu aproximativ 70.000 de ani, când oamenii au început să locuiască în medii tot mai dificile și variate, incluzând zone cu condiții climatice extreme. Aceasta a reprezentat un salt semnificativ în ceea ce cercetătorii denumesc „flexibilitate ecologică”, oferind Homo sapiens avantajul necesar pentru a explora și coloniza diverse ecosisteme.
Prin urmare, nu doar savanele și pădurile au constituit habitatul nostru, ci și păduri tropicale dense, deșerturi aride sau tundre reci – habitate care anterior păreau imposibil de învins. Această capacitate de adaptare a fost crucială pentru succesul evolutiv și supraviețuirea speciei noastre în confruntarea cu alți hominizi care nu au beneficiat de o asemenea flexibilitate.
Migrarea globală și adaptarea la noi medii
Deși Homo sapiens a apărut în Africa acum circa 300.000 de ani, migrațiile durabile și așezările stabile în alte părți ale lumii au început în urmă cu aproximativ 50.000 de ani. Întrebarea care a suscitat multă discuție în comunitatea științifică este de ce această expansiune globală a avut succes doar la acea vreme.
Studiul realizat de Emily Hallett și echipa sa sugerează că nu a fost vorba despre un singur progres tehnologic sau o inovație bruscă în comunicare, ci mai degrabă despre o schimbare în modul în care oamenii au reușit să se adapteze la medii variate și dificile. Aceasta implică o flexibilitate comportamentală și ecologică care le-a permis să găsească hrană și resurse chiar și în condiții adverse.
Această pregătire ecologică a fost fundamentală pentru ca Homo sapiens să poată coloniza cu succes continentele și să se adapteze treptat la climate, resurse și ecosisteme foarte diferite de cele africane originale.
Implicatii și întrebări nesoluționate
Este crucial să subliniem că această „superputere” nu este exclusivă speciei Homo sapiens. Alte grupuri de hominizi, precum neanderthalienii, au părăsit Africa și s-au adaptat, de asemenea, la diverse medii din Europa și Asia. Totuși, doar Homo sapiens a reușit să-și extindă habitatul la nivel global și să supraviețuiască până în prezent.
Studiul oferă o viziune valoroasă asupra mecanismelor adaptative și evolutive care au permis această expansiune și ne ajută să înțelegem cum sistemele senzoriale, comportamentul și biologia au interacționat pentru a genera această flexibilitate.
Cu toate acestea, rămâne o întrebare fundamentală nerezolvată: de ce doar Homo sapiens a reușit să supraviețuiască, în timp ce alte specii umane au dispărut? Cercetările viitoare vor încerca să aducă răspunsuri mai clare despre complexitatea evoluției umane și factorii care au influențat acest proces.
