Acvariul cilindric cu 1.500 de pești exotici și cel mai mare din lume a explodat

Cel mai mare acvariu cilindric din lume, aflat într-un hotel din Berlin, a explodat. În interiorul acvariului se aflau 1.500 de pești exotici. Două persoane au fost rănite, iar autoritățile au fost nevoite să închidă strada pe care se află hotelul.

Un acvariu din Berlin care adăpostea aproximativ 1.500 de pești exotici a explodat vineri dimineața. Ulterior, aproximativ 100 de echipe de intervenție s-au dus la locul incidentului produs într-un complex de agrement din centrul orașului, au anunțat serviciile de urgență, potrivit Reuters.

„Pe lângă pagubele maritime incredibile… două persoane au fost rănite de așchii de sticlă„, a declarat poliția din Berlin pe Twitter.

Acvariul cilindric cu 1.500 de pești se afla într-un hotel de lux

Potrivit site-ului complexului DomAquaree, care găzduiește un hotel de lux, un muzeu, magazine și restaurante, era cel mai mare acvariu cilindric din lume, cu o înălțime de 14 metri.

Serviciile de urgență au închis stradă principală de lângă complex, din cauza volumului mare de apă care a ieșit din clădire. Atât drumul, cât și trotuarele din fața complexului sunt pline de moloz.

Mai multe autobuze au fost trimise la complex pentru a oferi adăpost temporar oaspeților hotelului.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.