A fost descoperită exoplaneta „Pi”. Își orbitează steaua o dată la 3,14 zile

Fiecare exoplanetă este specială în felul său, însă una descoperită recent, la o distanță de 186 de ani-lumină, este cu totul aparte. Este o lume mică, de aproximativ aceeași dimensiune cu Pământul, care se învârte în jurul stelei sale într-o orbită completă care durează doar 3,14 zile.

Perioada în care realizează rotația în jurul stelei este extrem de apropiată de constanta matematică π (Pi), numărul care descrie raportul dintre circumferința unui cerc și diametrul său. Astfel că, deși numele oficial al exoplanetei este K2-315b, astrofizicienii care au descoperit-o au poreclit-o „Pământ π ”.

Descoperirea exoplanetei a durat mai mulți ani. Primele indicii ale existenței sale au apărut în 2017, când Telescopul Spațial Kepler își desfășura a doua misiune extinsă, notează Science Alert.

La lumina unei stele pitice roșii, mică și slabă, ce avea doar 20% din mărimea Soarelui, Kepler a detectat 20 de goluri minuscule la intervale regulate. Acesta este principalul mod de căutare a exoplanetlor, astfel de goluri înseamnă adesea că o planetă trece printre noi și steaua vizată, ceea ce în termeni comuni se numește tranzit. Aceste tranzituri înregistrează fluctuații foarte mici în lumina stelelor.

Descoperirea exoplanetei „Pământ Pi”

Datele nu erau însă suficiente pentru a confirma existența exoplanetei, astfel că, pornind de la informațiile furnizate de Kepler, astronomul Prajwal Niraula, de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), și colegii săi s-au apucat, la începutul acestui an, să studieze steaua cu ajutorul SPECULOOS. Aceasta este o rețea de telescoape care lucrează împreună pentru a căuta în special exoplanete de mărimea Pământului, în jurul stelelor pitice slabe.

După trei sesiuni de observații efectuate în februarie, martie și mai, echipa a mutat telescoapele SPECULOOS în direcția stelei K2-315. Astfel au obținut un spectru al stelei și au stabilit că este tranzitată de K2-315b care desfășoară o orbită în 3,14 zile.

Exoplaneta „Pi” / Credit foto: NASA Ames/JPL-Caltech/T. Pyle, Christine Daniloff, MIT

Din tranzitul ei, Niraula și colegii săi au stabilit că exoplaneta K2-315b are aproximativ 95% din dimensiunea Pământului.

La această dimensiune, planeta este probabil telurică, precum Pământ, Venus, Mercur și Marte, dar alte compoziții nu pot fi excluse în totalitate, au precizat cercetătorii.

Se aseamănă cu Terra, dar nu poate exista viață pe ea

Chiar dacă K2-315b este telurică, totuși nu există nicio șansă pentru existența vieții așa cum o știm noi.

Cu o orbită de numai 3,14 zile, chiar și la viteza orbitală de 81 de kilometri pe secundă (viteza de rotație a Pământului este de 29,78 kilometri pe secundă), este atât de aproape de steaua sa încât suprafața sa ar putea fi extrem de fierbinte. Astrofizicienii de la MIT cred că pe exoplaneta „Pi” temperaturile ar putea ajunge la suprafață până la 177 de grade Celsius.

Cu toate acestea, planeta ar putea fi o țintă bună pentru studiile ulterioare deoarece stelele mici și slabe nu strălucesc la fel de puternic ca rudele lor mai mari, ceea ce înseamnă că prezintă o oportunitate mai bună de a căuta atmosfere atunci când exoplaneta tranzitează.

Studiul privind această exoplanetă a fost publicat în revista The Astronomical Journal.

Vă recomandăm să citiți și:

Astronomii au descoperit o exoplanetă folosind undele radio

Exoplaneta extrem de tânără și fierbinte, de mărimea lui Jupiter, care este o enigmă pentru astronomi

O stea şi o exoplanetă poartă două nume româneşti: Moldoveanu şi Negoiu

O exoplanetă este deformată de gravitatea extremă a stelei lângă care s-a format



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.