Modul în care a fost generat Primul Război Mondial a fost studiat de către istoricii în detaliu pentru a înțelege mecanismul care a trasat umanitatea într-un conflict ce a cauzat zeci de milioane de victime, atât civile cât și militare. Firesc, istoricii s-au axat și pe cele două națiuni de la care a pornit conflictul, Austro-Ungaria și Serbia. Care erau intențiile Austro-Ungariei în regiunea Balcanică înainte de atentatul de la Sarajevo din 28 iunie 1914? De ce România, în ciuda alianței cu Austro-Ungaria, reprezenta o problemă pentru monarhia dualistă?
La începutul lunii iunie 1914, contele Leopold Berchtold, ministrul de Externe austro-ungar, i-a dat instrucțiuni baronului Franz Matscheko, șef al unui departament din cadrul ministerului de Externe, să elaboreze o analiză detaliată a situației din Balcani și un plan de acțiune al Imperiului în acest context.
Percepția austro-ungarilor asupra Balcanilor
„Memorandumul Matscheko”, trimis pe 24 iunie ministrului de Externe austro-ungar, prezintă o viziune clară asupra viziunii politice austro-ungare în Balcani.
În legătură cu Serbia, „memorandumul Matscheko” sublinia faptul că statul sârb, extins și consolidat după cele două Războaie Balcanice, reprezenta o amenințare semnificativă pentru interesele austro-ungare.
Referitor la România, era evidențiată schimbarea opiniei publice în favoarea Rusiei. Se punea întrebarea când România se va separa oficial din Tripla Alianță pentru a forma o alianță cu Rusia. Austro-Ungaria se confrunta în Balcani cu o politică rusă, susținută de Franța, care era „în cele din urmă agresivă și orientată împotriva statu-quoului”.
Ținând cont că „Turcia fusese distrusă, singurul scop al unei Ligi Balcanice susținute de ruși nu putea fi decât dezintegrarea Imperiului Austro-Ungar, a cărui teritorii Rusia le-ar fi putut oferi `sateliților` săi înfometați”, afirma memorandumul.
Strategiile austro-ungarilor
Matscheko considera că un aspect favorabil al politicii austro-ungare în Balcani era apropierea dintre Austro-Ungaria și Bulgaria, care se „trezise în sfârșit din starea de hipnoză provocată de ruși și crearea Albaniei independente”, dar solicita implicarea Germaniei în politica balcanică și delimitarea clară a politicii României. Principalul adversar al austro-ungarilor în Balcani era Rusia.
„Memorandumul se axa pe patru obiective-cheie politice. Germanii trebuiau să fie convinși să susțină politica austriacă în zona balcanică – Berlinul nu reușise niciodată să perceapă gravitatea situației cu care se confrunta Viena în Peninsula Balcanică și trebuia instruit să adopte o atitudine favorabilă.
În al doilea rând, trebuiau să se aplice represalii României pentru a determina de partea cui își va exprima loialitatea. Rușii erau amabili cu reprezentanții de la București, în speranța de a obține un avantaj nou în fața Austro-Ungariei.
Viena trebuia să afle cât mai urgent posibil dacă românii intenționau să accepte acordul, astfel încât să se poată lua măsuri pentru apărarea Transilvaniei și estului Ungariei.
În al treilea rând, trebuiau să se depună eforturi pentru a accelera încheierea unei alianțe cu Bulgaria pentru a contracara efectele aprofundării relației dintre Rusia și Belgrad.
În cele din urmă, eforturile trebuiau să fie îndreptate spre a îndepărta Serbia de la o politică de confruntare prin concesii economice, deși Matscheko nu era foarte încrezător că acest lucru ar fi posibil.
