Renunțarea la alcool afectează creierul. Pentru anumite persoane, abstinența de la alcool poate determina ulterior o creștere a consumului compulsiv. Investigațiile unei echipe de cercetători au demonstrat că, la șoarecii care au fost menținuți departe de alcool, această poftă de a consuma este anticipată de modificări în activitatea unei anumite zone cerebrale, ceea ce ar putea deschide noi direcții pentru identificarea și sprijinirea persoanelor cu cel mai mare risc de recidivă.
Renunțarea la alcool afectează creierul. Deși abstinența este legată de îmbunătățirea sănătății, cercetătorii în domeniul dependențelor au teoretizat că ajustările survenite în creier în această etapă ar putea să crească riscul revenirii la consum. Pentru a verifica această ipoteză, cercetătorii au oferit șoarecilor acces voluntar și prelungit la alcool, urmat de o perioadă de abstinență impusă.
O parte din șoareci au început să consume alcool chiar și când acesta conținea chinină, adăugată pentru a-i intensifica amăreala. În plus, comparativ cu șoarecii care nu au trecut printr-o abstinență forțată, aceștia au consumat cantități și mai mari de alcool extrem de amar. Rezultatele indică faptul că abstinența ar putea genera schimbări biologice ce contribuie la revenirea la consum pentru cei cu tulburări legate de alcool.
Renunțarea la alcool afectează creierul și crește șansele de a consuma ulterior mai mult. Cum se întâmplă asta?
Cercetătorii au studiat activitatea celulelor dintr-o zonă cerebrală denumită nucleul pat al striei terminale (BNST). Această structură mică a fost deja asociată cu simptomele dependenței de alcool, precum anxietatea și depresia. Atunci când șoarecii care au abstinență au fost reintroduși în mediul unde avut acces anterior la alcool, aceștia au încercat să bea, deși recipientul conținea doar apă. Încercările au fost corelate cu activitatea BNST. Șoarecii care au consumat alcool foarte amar au prezentat o activitate de peste două ori mai mare în această zonă comparativ cu cei care nu au trecut prin abstinență forțată.
Un aspect important este că activitatea BNST era observabilă chiar înainte ca șoarecii să primească din nou alcoolul amar. Aceasta sugerează că, în viitor, persoanele cu risc de recidivă ar putea fi identificate prin monitorizarea activității BNST atunci când li se oferă acces la alcool.
O nouă abordare de diagnosticare
În Statele Unite, peste 80% dintre persoanele cu vârste de cel puțin 12 ani consumă alcool la un moment dat în viață, iar aproximativ 10% ajung să dezvolte o tulburare asociată consumului de alcool, ceea ce înseamnă aproape 30 de milioane de oameni care necesită tratament. Cu toate acestea, medicii au la dispoziție puține metode pentru a anticipa cine va avea nevoie de îngrijire. Numărul americanilor diagnozați cu această tulburare s-a dublat practic din 1999 încoace, conform PopSci.
Rolul exact al BNST rămâne neclar, iar cercetătorii nu au certitudinea despre ce determină creșterea activității acestei regiuni sau ce tipuri de celule sunt implicate. Descoperirea acestor mecanisme ar putea conduce la noi ținte terapeutice. În paralel, cercetări realizate pe persoane aflate în stadii incipiente de abstinență urmăresc să verifice dacă modificările observate la șoareci se replică și la oameni. Dacă rezultatele vor fi asemănătoare, activitatea BNST ar putea fi ulterior testată ca metodă de screening în studiile clinice.
Studiul a fost publicat în revista Molecular Psychiatry.
