Atunci când pășești într-un cabinet de psihologie, devii parte a unei relații profesionale. Psihologul nu este un amic, un confident obișnuit sau o persoană care își permite să facă orice consideră util pentru că „știe mai bine”. Există reguli referitoare la confidențialitate, consimțământ, competență profesională și limitele relației cu clientul.
În România, Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică definește clar aceste obligații și subliniază că standardele sale constituie reguli de conduită profesională a căror respectare este obligatorie. Acest document este aprobat de Colegiul Psihologilor din România și publicat în Monitorul Oficial.
Nu ar trebui să începem un proces terapeutic fără a înțelege, folosind un limbaj accesibil, ce tip de intervenție se va desfășura, ce metode vor fi aplicate, care sunt riscurile potențiale, ce alternative sunt disponibile și care este costul serviciilor.
Psihologul trebuie să îți explice pașii pe care îi va urma
Codul deontologic românesc stipulează că, înainte de a începe serviciul, psihologul trebuie să obțină consimțământul informat. Clientul trebuie să fie informat asupra scopului și naturii activității, beneficiilor și riscurilor, opțiunilor alternative, costurilor, limitărilor confidențialității și dreptului de a refuza sau de a se retrage. Informațiile trebuie furnizate într-un limbaj clar și adecvat nivelului de înțelegere al clientului.
Aceasta înseamnă că nu este acceptabil să auzi: „Nu trebuie să știi ce fac, doar ai încredere în mine.”
Psihologul poate avea competențe și cunoștințe, dar clientul își menține dreptul de a înțelege ce se întâmplă.
Nu ar trebui să fii forțat să continui terapia
Un client are dreptul de a renunța la un serviciu psihologic. Codul românesc afirmă că beneficiarul trebuie să fie informat încă din prima întâlnire că poate opri tratamentul în orice moment, iar psihologul trebuie să respecte, în limitele legale și conforme cu situația profesională specifică, dreptul clientului de a refuza sau de a suspenda serviciul.
Acest aspect este crucial, mai ales într-o relație în care există o discrepanță semnificativă de putere și cunoștințe.
Psihologul poate explica de ce consideră că terapia ar trebui continuată, dar nu ar trebui să facă din aceasta o amenințare, presiune sau condiție pentru a continua să primească asistență.
Ce împărtășești psihologului rămâne confidențial
Confidențialitatea constituie un fundament al relației terapeutice. Codul deontologic prevede că informațiile confidențiale pot fi dezvăluite doar cu consimțământul persoanei, într-o formă care nu permite identificarea acesteia sau în cazurile în care legea impune ori permite divulgarea pentru un scop legitim. Chiar și atunci, trebuie transmise doar informațiile necesare.
Aceasta înseamnă că psihologul nu ar trebui să discute despre viața ta cu alte persoane doar pentru că povestea este captivantă.
Există momente când informațiile pot fi discutate profesional, de exemplu în consultarea cu alți specialiști. Și în acest caz, există limite: codul românesc stipulează că informațiile confidențiale trebuie protejate, iar utilizarea lor în scopuri științifice sau didactice trebuie să respecte strict anonimatul.
Regulile nu sugerează că secretul profesional este absolut în orice circumstanță. Există situații în care legea poate cere sau permite divulgarea unor informații, iar acestea trebuie gestionate conform limitelor legale și regulilor profesiei.
Psihiatrii Robert I. Simon și Thomas G. Gutheil au subliniat în literatura de specialitate importanța limitelor profesionale. Simon menționa că este „datoria profesională a terapeutului” să stabilească și să mențină limite adecvate pentru îngrijirea corectă a pacientului.
Nu ar trebui să existe înregistrări efectuate fără cunoștința ta
Un psiholog nu ar trebui să te înregistreze audio sau video fără să fii informat.
Codul deontologic românesc prevede că pentru realizarea unor înregistrări audio sau video în
