Oxitocina este faimoasă pentru legăturile sale cu dragostea, încrederea și atașamentul. Totuși, cercetătorii au descoperit acum dovezi că neuroni din creier care reacționează la așa-numitul „hormon al iubirii” ne pot ajuta, de asemenea, să identificăm când un pericol a dispărut.
Imaginea oxitocinei ca o simplă substanță chimică socială a fost contestată de mult. Efectele sale pot varia în funcție de context, de starea emoțională și de percepția asupra altor indivizi: ca fiind siguri sau amenințători.
Studii pe șoareci au identificat un grup mic de neuroni care conțin receptori pentru oxitocină și care pare să afecteze atât comportamentul social, cât și procesul de extincție a fricii, prin care se învață că un stimulant anterior periculos este în prezent sigur.
Cercetările sugerează talamusul paraventricular (PVT) ca un posibil nod de interacțiune pentru comportamentul social și frică. Această zonă a creierului joacă un rol în stres, motivație și comportament emoțional.
Pentru a examina aceste efecte, o echipă de cercetători din Japonia a lucrat cu șoareci masculi modificați genetic. Au inhibat sau activat selectiv acești neuroni pentru a observa cum afectează comportamentul, conform ScienceAlert.
Imaginea oxitocinei și influențele sale
Atunci când cercetătorii au inhibat acești neuroni, șoarecii au arătat un interes redus pentru interacțiunea cu alte animale. Scăderea angajamentului social nu a fost determinată de o mișcare mai lentă sau de o anxietate sporită.
Totuși, stimularea acelorași neuroni nu a crescut sociabilitatea șoarecilor, ceea ce sugerează că aceste celule sunt necesare pentru comportamentul normal, dar activarea lor nu este suficientă pentru a spori interesul social.
Ulterior, cercetătorii au verificat procesul de extincție a fricii. Șoarecii au fost instruiți să asocieze un anumit mediu cu o ușoară electrocutare, fiind readuși ulterior în același loc fără a mai fi supuși șocului.
Inhibarea neuronilor sensibili la oxitocină nu a oprit formarea memoriei inițiale a fricii. Cu toate acestea, șoarecii au continuat să se oprească (să rămână nemișcați ca semn de frică) când reveneau în mediu, acum sigur, ceea ce sugerează că au avut dificultăți în a învăța că pericolul a trecut.
O memorie a fricii
Activarea neuronilor a redus oprimarea în etapa inițială, însă efectul nu s-a menținut a doua zi sau o săptămână mai târziu.
Rezultatele pot oferi indicii timpurii despre motivele pentru care ambele procese pot fi afectate în condiții precum autismul și tulburările de anxietate.
Dacă studii viitoare vor valida un sistem similar la oameni, acesta ar putea ajuta cercetătorii să înțeleagă mai bine aceste afecțiuni. În prezent, datele sugerează că influența oxitocinei depinde de localizarea exactă și de temporizarea acțiunii sale în creier.
Cercetarea a fost publicată în revista Brain.
Vă mai propunem să citiți și:
– [Neurochimia iubirii: dopamina, oxitocina și creierul tău. De ce un simplu mesaj îți dă aripi?](https://www.descopera.ro/stiinta/20959901-neurochimia-iubirii-dopamina-oxitocina-si-creierul-tau-de-ce-un-simplu-mesaj-iti-da-aripi)
– [Ar putea oxitocina, cunoscută și ca „hormonul fericirii”, să combată singurătatea?](https://www.descopera.ro/stiinta/20614453-ar-putea-oxitocina-numita-si-hormonul-fericirii-sa-combata-singuratatea)
– [Secretul oamenilor
