Nu doar că delfinii pot utiliza unelte, dar acest lucru le modifică și genele. O mică populație de delfini din Shark Bay, Australia, aplică o tehnică de hrănire specială: își protejează botul cu un burete marin înainte de a căuta pești ascunși sub nisipul fundului mării.
Buretele îi apără botul de particulele abrazive și le permite să exploreze o zonă mai mare și ape mai adânci. Cercetătorii sunt conștienți de acest comportament de peste 25 de ani, iar acesta este unul dintre cele mai cunoscute exemple de folosire a uneltelor în rândul delfinilor.
Spre deosebire de o altă tehnică observată în Shark Bay, denumită „shelling”, în care delfinii folosesc scoici pentru a prinde pești și care este învățată de la alți membri ai grupului, utilizarea bureților se transmite de la mamă la pui. Acest comportament este greu de învățat, deoarece buretele afectează ecolocația, însă beneficiile sale sunt atât de semnificative încât tradiția a fost păstrată de-a lungul generațiilor.
Nu doar că delfinii pot utiliza unelte, dar acesta le modifică și genele. Ce au descoperit cercetătorii în ADN?
Un studiu recent dezvăluie că delfinii care folosesc bureți nu se diferențiază doar prin comportament. Ei au și discrepanțe subtile la nivelul epigenomului, adică al modificărilor chimice reversibile care influențează activitatea genelor fără a modifica secvența ADN-ului. Descoperirea sugerează că un comportament învățat și transmis cultural poate lăsa o „amprentă” biologică.
Pentru a explora această ipoteză, cercetătorii au analizat probe de piele recoltate de la 96 de delfini pe parcursul a mai mult de două decenii. Dintre aceștia, 23 erau cunoscuți pentru utilizarea bureților, în timp ce 73 nu adoptau această tehnică. Echipa a analizat aproape 30.000 de locuri din genom unde metilarea ADN-ului poate avea loc, una dintre cele mai semnificative modificări epigenetice.
Metilarea ADN-ului acționează ca un regulator al activității genelor, crescând sau scăzând expresia acestora fără a modifica informația genetică. Aceste tipare pot varia în funcție de vârstă, dietă, stres sau condițiile de mediu, explică ScienceAlert.
Folosind un model de învățare automată, cercetătorii au evaluat dacă tiparele de metilare pot distinge delfinii care folosesc bureți de cei care nu o fac. Modelul a reușit acest lucru cu o precizie moderată, dar nu a identificat o modificare semnificativă singulară. În schimb, diferențele au fost distribuite în multiple regiuni ale genomului, modelul bazându-se pe 21 de situri diferite de metilare.
Legătura dintre cultură și biologie
Oamenii de știință nu au încă certitudinea dacă utilizarea bureților generează aceste modificări epigenetice sau dacă anumite diferențe preexistente îi fac pe unii delfini mai predispuși la adoptarea acestui comportament. Este de asemenea posibil ca ambele fenomene să fie influențate de stilul de viață legat de această tehnică de hrănire.
Autorii subliniază că studiul are o limitare majoră: au putut analiza doar probe de piele, singurul tip de țesut care poate fi prelevat în siguranță de la delfinii sălbatici. Deci, nu se știe dacă aceleași modificări au loc și în creier sau în alte organe implicate în controlul comportamentului.
Cu toate acestea, cercetarea aduce noi perspective asupra legăturii între cultură și biologie. Dacă rezultatele vor fi confirmate, acestea ar putea demonstra că tradițiile transmise din generație în generație influențează corpul nu doar prin evoluția genetică, ci și prin modificări epigenetice, un mecanism considerabil mai rapid de adaptare la mediu.
Studiul a fost publicat în revista Philosophical
