Puține figuri ale istoriei României au fost evocate atât de frecvent precum regina Maria. Despre contribuția ei politică, diplomatică și simbolică s-au scris multe, însă adevărata dimensiune a personalității sale a fost evidențiată în anii dramatici ai Primului Război Mondial. Atunci, când statul român părea că se află pe punctul de a se prăbuși, iar armata și populația sufereau în urma retragerii în Moldova, a epidemii și a unor lipsuri greu de imaginat, regina Maria a devenit unul dintre cele mai puternice simboluri ale rezistenței și speranței.
Mulți contemporani au lăsat mărturii despre energia, curajul și devotamentul cu care suverana s-a implicat în sprijinul efortului de război. Totuși, poate cea mai izbitoare dintre aceste mărturii nu îi aparține unui român, ci unui diplomat francez care a urmărit cu atenție evenimentele și a susținut cauza României în cele mai dificile momente.
„Până în ziua victoriei, nu am văzut-o niciodată decât în uniformă de infirmieră sau în fruntea Regimentului ei”
Contele de Saint-Aulaire, ambasadorul Franței la București între 1916 și 1920, a oferit una dintre cele mai vii și profunde descrieri ale activității reginei Maria, surprinzând nu doar faptele sale, ci și influența extraordinară pe care prezența ei a avut-o asupra moralului unei națiuni aflate în lupta pentru supraviețuire.
„Regina Maria a intrat în război așa cum se intră în călugărie. S-a recluși, renunțând la tot ceea ce era lumești pentru salvarea țării ei, a dinastiei sale și a cauzelor sacre care îi uneau pe Aliați.
În timpul acestei recluziuni, care nu excludea, ci dimpotrivă, conducerea spitalelor și străbaterea frontului, ea a urmat și a impus în jurul său, fără a se odihni nicio zi, îndemnurile la stoicism, caritate, devotament și speranță, indiferent de obstacolele întâmpinate.
Până în ziua victoriei, nu am văzut-o niciodată în altă ipostază decât cea de infirmieră sau în fruntea Regimentului ei, IV Roșiori, cu dolman albastru cu măntăluță de blană, prins pe umăr și căciuliță de blană, cu pană de egretă. Atunci, în galop, această amazoană, înghițind aerul și obstacolele, îi făcea pe cei mai curajoși călăreți să obosească și să rămână în urmă”, scria contele de Saint-Aulaire în jurnalul său.
„Această flacără a cuprins cu cel mai pur spirit de sacrificiu pe toți cei care i-au urmat exemplul pe parcursul calvarului României”
Contele de Saint-Aulaire o descrie pe regina Maria ca pe o femeie cu o frumusețe aparte, comparată de doamnele ei de onoare cu o „dimineață înghețată”, strălucitoare la exterior, dar animată de o energie și o pasiune extraordinare.
În anii grei ai Primului Război Mondial, curajul și spiritul ei de sacrificiu au devenit o sursă de inspirație pentru români. Deși era apropiată și plină de compasiune față de cei aflați în suferință, regina își păstra o majestuoasă naturalețe, pe care diplomatului francez îi părea aproape divină.
„Făcând referire la frumusețea ei nordică, asemănătoare unei aurore boreale, doamnele ei de onoare o numeau Dimineață înghețată. Subînțelegeau astfel și diminețile de iarnă, strălucind cu mii de diamante, aprinse de prima rază de soare, așa cum privirea ei luminoasă făcea să strălucească toate celelalte priviri.
Analogia nu se referea însă la temperatură.
