Ce anume influențează dimensiunea creierului la animale? Biologii au considerat pe termen lung că animalele care trăiesc în grupuri sociale sofisticate tind să dezvolte creiere mai mari în raport cu mărimea corpului. Această teorie, denumită „ipoteza creierului social”, explică adecvat evoluția unora dintre mamifere precum primatele, delfinii, balenele, lupii sau leii, la care dimensiunea creierului este legată de interacțiunile sociale complex.
Totuși, cefalopodele (caracatițele, calamarii și sepiile) par să conteste această teorie. Deși au creieri foarte bine dezvoltați și arată un grad înalt de inteligență, majoritatea acestor animale duc o existență solitară, sunt frecvent agresive față de semenii lor și nu manifestă comportamente parentale, deoarece mor în scurt timp după depunerea ouălor.
Ce anume influențează dimensiunea creierului la animale? Un studiu recent aduce o explicație alternativă, bazată pe „ipoteza creierului cultural”. Aceasta sugerează că creierii mari au evoluat pentru a facilita acumularea și gestionarea informațiilor obținute atât prin învățare individuală, cât și socială, nu doar ca răspuns la viața în grup.
Ce anume influențează dimensiunea creierului la animale? O nouă ipoteză afirmă că mediul
Cercetătorii au studiat dimensiunea creierului la 79 de specii de cefalopode și au comparat aceste date cu informații despre habitat, comportament și gradul de socializare. Rezultatele sugerează că factorul decisiv pare să fie mediul de trai, nu structura socială.
Speciile care trăiesc în ape de mică adâncime și pe fundul mării au, în general, creieri mai mari. Aceste habitate oferă resurse abundente și un mediu complex, care favorizează învățarea, soluționarea problemelor și adaptarea la diverse situații.
Evoluția inteligenței poate urma multiple traiectorii
Caracatițele sunt un exemplu pertinent. Datorită corpului lor flexibil, acestea pot pătrunde în spații extrem de înguste, utilizează unelte, vânează prăzi variate și găsesc soluții ingenioase pentru provocările din mediu, chiar și atunci când trăiesc aproape întotdeauna singure.
În contrast, calamarii și sepiile, care demonstrează uneori comportamente sociale, nu au creieri mai mari decât speciile solitare, ceea ce sugerează că ipoteza creierului social nu se aplică în cazul cefalopodelor.
Autorii studiului consideră că evoluția inteligenței poate urma diverse căi. Viața socială este doar una dintre acestea, în timp ce un mediu bogat și complex poate stimula, la rândul său, dezvoltarea unor creieri mari și a unor abilități cognitive superioare. Descoperirea oferă o nouă viziune asupra modului în care inteligența a evoluat în regnul animal și ilustrează că aceeași performanță biologică poate apărea prin mecanisme evolutive variate.
Studiul a fost publicat în iScience.
