Carol al II-lea al României, îngrijorat de destinul națiunii sale în contextul succeselor naziste, și-a consemnat reflecțiile și planurile politice în jurnalul său. Blitzkrieg-ul german din mai 1940 a amplificat neliniștea regelui, conștient de posibilele repercusiuni asupra României. Noul guvern francez, condus de mareșalul Philippe Pétain, a solicitat un armistițiu pe 16 iunie 1940.
În timp ce forțele germane avansau dincolo de Loara, Carol al II-lea se focaliza pe întărirea regimului său autoritar prin crearea Partidului Națiunii și adaptarea guvernului la noile condiții internaționale. Totuși, el se arăta preocupat de lipsa de autoritate internă și de efectele unui posibil guvern condus de Vaida pe scena internațională.
Regele a fost surprins de prăbușirea rapidă a Armatei franceze, notând în jurnal că asistă la o răzbunare germană pentru Tratatul de la Versailles. Pe 22 iunie 1940, armistițiul dintre Germania și Franța a fost semnat, iar luptele au încetat după semnarea unui acord și cu Italia. Carol al II-lea anticipa o nouă fază a conflictului, cu Germania îndreptându-se spre Anglia.
Situația din România s-a complicat drastic la doar două zile după oprirea luptelor din Franța, când Uniunea Sovietică a solicitat cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Aceste întâmplări au marcat o eră de instabilitate și incertitudine, influențând profund politicile și direcțiile ulterioare ale statului român.
