**Cine a creat cărțile de joc?**
Cărțile de joc constituie un set de cartonașe numerotate sau ilustrate, utilizate în numeroase scopuri, inclusiv în jocuri, educație, ghicit și magie. În forma lor tradițională occidentală, acestea sunt fabricate prin lipirea straturilor de hârtie sau carton subțire pentru a forma un material plat și semirigid. Cu dimensiuni uniforme, cărțile sunt destul de mici pentru a fi ținute cu o mână și sunt adesea desfăcute în evantai pentru a expune simbolurile distinctive de pe fața fiecărei cărți. Versoul are de regulă același design pentru tot pachetul. Colțurile rotunjite previn deteriorarea, iar modelele plastifiate sau integral din plastic au devenit populare în a doua jumătate a secolului XX datorită durabilității lor.
Jocurile de cărți necesită, în general, ca fiecare jucător să aibă acces doar la propriile cărți, neavând voie să vadă cărțile adversarilor, un principiu similar cu cel utilizat în jocuri precum domino sau Mahjong. De asemenea, anumiți istorici consideră că Mahjong ar putea fi un precursor al unor jocuri moderne de cărți.
Cele mai vechi mențiuni ale cărților de joc sunt întâlnite în literatura chineză din secolul al X-lea, deși detalii privind aspectul sau regulile lor nu sunt clare. În Europa, cărțile de joc au apărut în anii 1370, cel mai probabil prin intermediul Italiei sau Spaniei, fiind aduse de comercianți din lumea islamică a dinastiei mameluce din Egipt. La început, acestea erau pictate manual și destinate aristocrației.
Popularitatea cărților de joc a crescut în secolul al XV-lea, când printarea cu blocuri de lemn din Germania a permis reducerea costurilor de producție. Ulterior, francezii au simplificat designul folosind șabloane, creând simbolurile clasice: pică, cupă, romb și treflă. Această reducere de costuri a făcut ca jocurile de cărți să fie accesibile publicului larg, oferind o varietate mare de jocuri, de la cele simple de noroc la cele complexe de strategie.
Cărțile de joc au avut, de asemenea, un impact cultural semnificativ, fiind adesea legate de seducție, jocuri de noroc și viața aristocratică, ceea ce a condus la condamnarea și interzicerea lor de către diferite autorități religioase și civile. Guvernele au profitat de popularitatea lor prin taxe și monopoluri, cum a fost cazul cardinalului Mazarin, care a transformat Palatul Versailles într-un centru de jocuri pentru a genera venituri pentru coroană.
Designul elaborat al asului de pică din pachetele britanice amintește de impozitele de secol XVIII impuse asupra cărților. Chiar dacă tehnologia modernă a modificat metodele de tipărire, fabricarea cărților de joc rămâne o industrie specializată și competitivă. Multe companii tradiționale fie au dispărut, fie au fost absorbite, dar jocurile de cărți continuă să fie apreciate la nivel global.
