Telescopul Spațial James Webb a oferit cea mai detaliată diagramă a rețelei cosmice.

Telescopul Spațial James Webb a oferit cea mai detaliată diagramă a rețelei cosmice.

Cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb (JWST) al NASA, astronomii au realizat cea mai precisă hartă existentă până acum a rețelei cosmice, structura imensă care leagă galaxiile în întregul Univers. Coordonați de cercetători de la Universitatea California, Riverside, echipa a explorat această rețea vastă până într-un moment în care Universul avea doar un miliard de ani.

Rețeaua cosmică reprezintă cadrul gigantic, asemănător unui schelet, al Universului. Aceasta se compune din filamente și straturi formate din materie întunecată și gaz, înconjurând regiunile uriașe, aproape goale, numite „viduri”. Împreună, aceste structuri constituie arhitectura la scară mare a cosmosului, conectând galaxii și grupuri de galaxii pe distanțe enorme.

Descoperirile au fost publicate în The Astrophysical Journal. Cercetătorii au folosit COSMOS-Web, cel mai amplu sondaj JWST realizat până în prezent, pentru a investiga modul în care galaxiile s-au așezat în cadrul rețelei cosmice pe parcursul a 13,7 miliarde de ani de istorie cosmică.

Scheletul invizibil al Cosmosului

De la lansarea sa în 2021, JWST a îmbunătățit considerabil capacitatea oamenilor de știință de a studia Universul îndepărtat. Instrumentele sale infraroșii, foarte sensibile, pot detecta galaxii slab iluminate care nu erau vizibile pentru telescoapele anterioare.

„JWST ne-a schimbat complet perspectiva asupra Universului, iar COSMOS-Web a fost dezvoltat de la început pentru a ne oferi o viziune largă și profundă necesară pentru a observa rețeaua cosmică”, a afirmat Hossein Hatamnia, autorul principal al cercetării.

„Pentru prima dată, avem posibilitatea de a studia evoluția galaxiilor în structuri de tip roi și filamente de-a lungul timpului cosmic, începând de când Universul avea un miliard de ani și până în prezent.”

O structură colosală

Bahram Mobasher, profesor de fizică și astronomie la UCR, subliniază că noua hartă bazată pe datele JWST oferă mult mai multe informații decât observațiile anterioare ale aceleași zone efectuate de Telescopul Spațial Hubble. Compararea directă arată că datele vechi „încețoșau” structuri pe care JWST le poate acum distinge clar, conform ScienceDaily.

„Progresul în profunzime și rezoluție este cu adevărat impresionant. Ceea ce părea anterior o singură structură, acum este clar divizat în mai multe, iar detaliile care înainte erau estompate sunt acum perfect vizibile”, a explicat Mobasher.

Continuând tradiția COSMOS de a promova știința deschisă, echipa de cercetare a publicat hărțile structurii la scară largă. Catalogul cu 164.000 de galaxii, densitatea lor cosmică și un videoclip care ilustrează evoluția rețelei cosmice de-a lungul miliardelor de ani au fost puse la dispoziția publicului.

Vă mai sugerăm să citiți și:
– Telescopul Webb a identificat două găuri negre care cresc cu mult mai rapid decât galaxiile lor
– Telescopul Spațial James Webb a descoperit o galaxie ciudată care ar trebui să se rotească, dar nu o face
– Atmosfera haotică a lui Saturn, relevată de telescopul James Webb și Hubble
– Fără precedent: Ce a găsit Telescopul Spațial James Webb într-una dintre cele mai luminoase galaxii cunoscute?