La 10 mai 1881, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen a fost uns Rege al României, după ce anterior a ocupat funcția de Principe al României timp de 15 ani, între 1866 și 1881. Astfel, România se afla într-un moment de transformare semnificativă, întărindu-și statutul de regat european.
Carol I a fost o personalitate centrală în istoria modernizării României. Rigoarea, sobrietatea și perseverența au caracterizat această epocă, în care Carol I a reușit să aducă contribuții notabile la dezvoltarea infrastructurii, economiei și educației în România. Modernizarea începută sub conducerea sa a pus temelia statului român modern.
Un simbol al acestui nou capitol din istoria României a fost coroana pe care Carol I a purtat-o la încoronare, realizată din oțelul unor tunuri turcești capturate la Grivița, ceea ce sublinia victoria și independența obținută în Războiul de Independență (1877-1878). Carol I a jucat un rol esențial în câștigarea independenței, comandând trupele româno-ruse în asediul Plevnei.
Alegerea și încoronarea lui Carol I au fost rezultatul unui context politic complex. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, care unificase Principatele Române, era necesară crearea unei conduceri acceptate atât pe plan intern, cât și internațional. Astfel, Carol I a fost chemat să preia conducerea țării, recomandat de Napoleon al III-lea al Franței, și considerat ca soluția salvatoare pentru politica de integrare în Europa.
Încoronarea sa ca rege și recunoașterea de către marile puteri europene au reprezentat pași importanți spre confirmarea statutului de independență și suveranitate al României pe scena internațională. Sub domnia lui Carol I, România a cunoscut o perioadă de prosperitate și avans tehnologic, transformându-se într-un stat modern, bine integrat în dinamica Europei de la începutul secolului XX.
