Pe măsură ce schimbările climatice globale continuă să progreseze, efectele devin din ce în ce mai interconectate și imprevizibile. Un nou studiu prezentat la Conferința Goldschmidt 2025 din Praga avertizează: topirea ghețarilor ar putea provoca erupții vulcanice devastatoare în întreaga lume, amplificând, paradoxal, încălzirea globală care le-a generat.
De-a lungul istoriei geologice a Pământului, ghețarii au acționat ca un capac masiv pentru multe dintre camerele magmatice aflate sub crustă. Greutatea uriașă a acestor forme de gheață a exercitat o presiune suficientă pentru a controla acumulările de gaze și magmă, diminuând astfel frecvența și intensitatea erupțiilor vulcanice.
Însă, odată cu intensificarea topirii ghețarilor — un fenomen cauzat în principal de creșterea temperaturilor globale — această presiune începe să scadă. Iar efectele pot fi catastrofale: fără acel „capac de gheață”, presiunea din interiorul vulcanilor crește, iar probabilitatea erupțiilor violente devine din ce în ce mai mare.
Cercetătorii de la Universitatea Wisconsin-Madison, sub conducerea geologului Pablo Moreno Yaeger, au investigat activitatea a șase vulcani din sudul Chiliei pentru a analiza cum a reacționat zona la topirea calotei glaciare patagoniene cu aproximativ 20.000 de ani în urmă. Concluzia? După topirea gheții, regiunea a experimentat o crescere semnificativă a activității vulcanice.
O lecție din trecut și un avertisment pentru viitor
Un exemplu semnificativ este erupția care a generat vulcanul Mocho-Choshuenco, provocată de acumularea de magmă în timpul erei glaciare și eliberată odată cu topirea gheții. Analiza izotopilor de argon și a cristalelor din rocile magmatice a oferit o cronologie exactă a acestor evenimente, evidențiind legătura directă dintre retragerea gheții și creșterea erupțiilor.
Această dinamică nu este un caz izolat. Islanda, o regiune vulcanică activă situată la intersecția plăcilor tectonice nord-americane și eurasiatice, a experimentat o creștere de 30 până la 50 de ori a erupțiilor după încheierea ultimei ere glaciare, conform unui studiu din 2002.
Mai alarmant este că, la nivel mondial, aproximativ 245 de vulcani activi sau potențial activi sunt localizați sub ghețari sau la mai puțin de 5 kilometri distanță, conform unui raport din 2020. Regiunile cele mai vulnerabile includ Antarctica, America de Nord, Rusia și Noua Zeelandă.
„Cerința de bază pentru o explozivitate crescută este prezența unei gheți groase care acoperă o cameră magmatică, iar punctul declanșator este începutul retragerii acelei gheațe — ceea ce se petrece chiar acum în Antarctica,” a explicat Moreno Yaeger.
Un ciclu vicios climatic: de la topire la erupții și înapoi
Pe termen scurt, erupțiile vulcanice pot avea un efect de răcire asupra planetei, prin emisii de aerosoli sulfați care reflectă lumina solară. Istoric, unele dintre aceste erupții au fost urmate de scăderi semnificative ale temperaturii globale și chiar de foamete gravă.
Însă, pe termen lung, situația devine drastic diferită. Vulcanii eliberează de asemenea cantități semnificative de gaze