**Ce era fluierul aztec al morții?** Sub străzile aglomerate ale metropolei Mexico City se află ruinele templelor aztece, unde odinioară se desfășurau ritualuri sângeroase de sacrificiu uman, menite să îmbuneze divinitățile.
La sfârșitul anilor ’90, în timpul săpăturilor efectuate într-un templu circular dedicat zeului vântului Ehecatl, arheologii au descoperit rămășițele unui tânăr de aproximativ 20 de ani, decapitat și așezat într-o poziție ghemuită la baza scărilor principale. Totuși, ceea ce a făcut această descoperire cu adevărat remarcabilă a fost faptul că scheletul ținea în mâini câte un instrument muzical din ceramică, două fluiere mici, decorate cu chipuri înfricoșătoare, în formă de craniu.
Imaginea de pe instrumente îl reprezenta pe Mictlantecuhtli, zeul aztec al morții și al tărâmului subpământean. Astfel a început interesul lumii moderne pentru ceea ce a devenit cunoscut sub titulatura „fluierul aztec al morții”.
**Ce era fluierul aztec al morții?**
În prezent, nenumărate articole afirmă că aceste fluiere emiteau sunete înfricoșătoare, asemănătoare țipetelor umane, utilizate fie pentru a-i înspăimânta pe adversari în luptă, fie pentru a imita agonia victimelor sacrificate căror le erau scoase inimile din piept. Există chiar și un clip faimos în care regretatul muzician indigen Xavier Yxayotl produce sunete înspăimântătoare folosind o replică mărită a fluierului.
Cu toate acestea, adevărul, avertizează specialiștii, este că știm foarte puține despre modul în care aztecii foloseau aceste instrumente sau cum sunau ele cu adevărat atunci când erau folosite de preoți sau muzicieni azteci. Ce putem afirma cu o oarecare certitudine este că aceste fluiere aveau o semnificație ritualică, fiind posibil să fi fost folosite pentru a călăuzi sufletele celor decedați în lumea de dincolo, scrie HowStuffWorks.
**O lecție de istorie**
Când conchistadorii spanioli, conducă de Hernán Cortés, au întâmpinat imperiul aztec în 1521, au raportat că războinicii utilizau tobe, cochilii de scoici și alte instrumente muzicale în timpul bătăliilor, fie pentru a comunica, fie pentru a crea confuzie și teroare în rândul inamicilor. Călugărul spaniol Tomás de Torquemada a scris că un general aztec „purta o tobă pe umeri pe care o bătea la începutul luptei, în timp ce alții suflau în trâmbițe mari din scoici”.
Însă ce putem spune despre afirmația, repetată de Yxayotl și alții, conform căreia aztecii ar fi înspăimântat armatele adverse cu sute de fluiere ale morții sunând simultan?
„Nu avem nicio dovadă, dar aceasta este o posibilitate. Până acum, nu am descoperit schelete de războinici azteci care să poarte un astfel de fluier în jurul gâtului. Deocamdată, pare să fi fost mai degrabă un instrument ritualic”, afirmă muzico-arheologul Arnd Adje Both.
Un alt argument care slăbește teoria despre utilizarea lor pe câmpul de luptă este dimensiunea. Fluierele originale găsite la templul din Mexico City au mai puțin de 5 centimetri lungime, mult mai mici decât replicile moderne utilizate de interpreți precum Yxayotl. Drept urmare, sunetul lor este mai slab și nu are intensitatea terifiantă a versiunilor supradimensionate de astăzi.
